Dimineata ne trezim odata cu soarele. Garfield nu e de gasit nicaieri. Ne simtim folositi. Iesim afara si ne asteapta o zi frumoasa. Impachetam repede, ne luam la revedere de la batranica si pornim la drum.

dsc_0326-1024x680

 

dsc_0332-1024x680

Trecem podul din apropiere ranjind si ne gasim din nou printre dealuri. Plictiseala pune din nou stapanire pe masina si baietii adorm. Singurul lucru ce ma pune pe ganduri este un clancanit usor ce vine de la roata dreapta spate. Se pare ca amortizorul e pe duca dupa atatia kilometri pe hartoape. Nu ne facem griji, cum avem unele de rezerva asa ca vom rezolva problema in Ulanbataar. Ne ia aproximativ o ora sa ajungem la Bumbugur, un sat rasfirat ca si cel de ieri, pe care il parasim urcand un deal. In varf taiem in doua o turma de oi si trecem niste santuri adanci carora Loganul le face fata cu brio.

dsc_0343-1024x680

 

dsc_0345-1024x680

 

dsc_0351-1024x680

Usurel ne leganam spre Bayankhongor. Putin inainte ne intalnim cu drumul principal marcat pe gps, pe care probabil s-a dus Crinu si dupa vreo jumatate de ora batem la portile orasului, pe un drum cu vreo 12 benzi de pamant.

dsc_0365-1024x680

 

Ajunsi in centru observam ca este cel mai mare oras mongol de pana acuma. Liviu gaseste in ghidul lui pana si niste restaurante recomandate. Ne pierdem pe stradute sa o gasim pe cea mai buna, in care suntem singurii clienti. Din meniu nu intelegem nimica asa ca ii spunem chelneritei sa ne recomande ceva. Este tare confuza insa arata spre ceva despre care spune ca e carne de pui. Acceptam si primim o specialitate tropicala: pui cu ananas. Nu sunt incantat de alegere dar gustul este foarte bun asa ca o iertam repede. Dupa masa Liviu se pune pe cautat un bancomat ce sa ii elibereze niste bani iar noi mai luam niste provizii de la supermarket. Cat asteptam la masina ne intalnim cu niste englezi ce fac Mongol Rally pe care ii salut. Tipul ne povesteste ca au doua mari probleme: si-au pierdut actele masinii lor iar niste prieteni au ramas la 25 de kilometri de oras cu masina complet stricata. Le urez noroc si drum bun. Sigur se vor descurca cumva. Liviu revine cu cash si dam sa pornim la drum cand o blonda apare la geamul pasagerului. Ne saluta si ne intreaba ce cautam aici. Ii spunem si ei povestea noastra si e foarte fericita ca are cu cine povesti in engleza. Face voluntariat la o scoala in localitate si se plange de lipsa vietii sociale. Ne tine vreo zece minute la povesti si ar mai sta cu noi dar trebuie sa plecam. Ulanbataar e inca la sute de kilometri.

La iesirea din oras dam de asfalt vechi dar spre fericirea noastra asta se schimba repede. Dupa doar trei kilometri gasim o fasie de asfalt perfect dar inaccesibil ascuns dupa niste dune de pietris. Coboram si cautam un mod de a ajunge la el dar este prea mult pentru Loganul nostru iar inainte drumul plin de gropi nu ne convine. Apare un localnic cu o duba ce ne zice sa il urmarim. Ne punem in miscare si dupa cateva sute de metri suntem pe asfalt perfect. In fata noastra se deschide un drum drept ce se pierde la orizont. Il pozam si revenim la zborul cu Loganul.

dsc_0374-1024x680

Este mult mai relaxant condusul pe drumuri normale si pe langa asta avem si un peisaj superb, format din niste dealuri stancoase aproape de drum. Dintr-o data Calin tresare si ii zice lui Liviu sa traga pe dreapta. Sare din masina si incepe sa dea haotic din mana. Eu nici nu ma dezmeticesc si baietii imi spun ca a avut ditai musca in par. Radem bine si situatia se calmeaza. Spre dupa-masa Loganul cere benzina. Oprim langa un monument mongol de pe marginea drumului sa turnam continutul canistrelor in rezervor, probabil ultima utilizare a lor in aceasta excursie. Ne si patam cu benzina dar e in regula. Face parte din experienta.

Aproape de Arvaikheer ne apuca foamea asa ca intram in centrul orasului. Aici decidem sa ne rasfatam si mancam la restaurantul celui mai luxos hotel din oras. Nu regretam, deoarece in sfarsit primim fiecare cate o bucata sanatoasa de carne prajita si o ciorba pe cinste. Iesim de acolo pe inserate si ne dam seama ca azi nu mai ajungem la Ulanbataar. Conducem pana la lasatul intunericului, dupa care decidem ca la prima localitate sa cautam un loc de dormit. Drumul pana acolo este destul de chinuitor, cum majoritatea soferilor umbla cu faza lunga si nici dupa flashuri continue nu se sinchisesc sa le stinga. In Rashant marginea drumului principal este foarte animat cu calatori localnici insa au doar restaurante. Oriunde intrebam, nici urma de camere libere. Baietii decat sa doarma la cort prefera sa conduca pana in Ulanbataar dar eu nu ma dau batut. Intru in curtea unui restaurant si vad in departare niste luminite in zona de case. Ii conving pe baieti sa mergem pana acolo cu masina si sa vedem ce putem gasi.

Cum ne apropiem de becul verde deslusim o cruce. Este vorba de spital si in rest nici o urma de miscare. Cum mi foarte somn si nu mai am rabdare, le zic baietilor ca incerc sa rezolv ceva acolo. Intru in curtea cladirii insa nici o miscare. Deschid usa, ma plimb pe holuri si dupa cateva minute vad ca cineva vine la geamul unei usi inchise. In spate deslusesc o forma feminina ce se imbraca. Ies doua femei ce par a fi medicii de garda. Stiu doar cateva cuvinte in engleza. Incep sa le explic situatia si reusesc sa le conving sa ne dea o camera de spital. Are doar doua paturi dar ne descurcam cu saltelele noastre. Nu ma deranjeaza, cum locul este foarte curat. Ies pana la masina sa ii chem pe baieti sa parcheze in curte. Batem palma la 20 de dolari, incepem sa ducem echipamentul de dormit in camera dar tipa vine la mine si imi arata ceasul. Se pare ca trebuie sa eliberam incaperea pana la sase, cand e schimbul de ture. Liviu incepe sa se enerveze, cum e aproape ora unu deja si el nu plateste cinci dolari pentru cateva ore de somn. Vad ca nu am de ales si ma impac cu ideea ca vom conduce pana in Ulanbataar noaptea asta. Afacerea cade si ducem lucrurile inapoi la masina. Vazand asta, femeia face din nou semn catre noi. Ne spune sa avem rabdare ca vorbeste cu sotul ei si ne rezolva cazare unde putem sa dormim cat vrem. Ne distreaza spiritul ei antreprenor si asteptam decizia. Aceasta vine repede: in 20 de minute vine sotul ei sa ne duca la ea acasa. Zambim larg si ne punem in masina sa asteptam.

Noi suntem aproape adormiti cand apare o duba mica sa ne conduca la casa. Ne punem in miscare in urma ei si in cinci minute ajungem la un gard inalt. Barbatul deschide poarta si suntem poftiti inauntru. In curte gasim o casa din caramizi, o iurta si cateva masini. Suntem invitati in casa unde totul este finisat modern. Facem cunostinta cu sotul doamnei si copii acestora. Ne arata si unde vom dormi azi. Ne face loc pe canapeaua din living si pe jos, la umbra unui televizor cu o diagonala de vreo 140 de centimetri. Suntem poftiti la masa unde suntem serviti cu airag, adica lapte de iapa fermentata, ceai si biscuiti.

20150830_014213

Dam drumul la televizor, unde este transmis campionatul mondial de judo si ne punem la povesti cu gazdele. Dupa ce suntem lasati singuri, baietii glumesc ca avand in vedere ca ne-a cazat o doctorita, poate ar trebui sa avem grija sa nu nu se fure organele. Timpul trece pe nesimtite si la 2:30 noaptea noi inca sorbim airag si ceai. E cazul sa ne punem la somn asa ca stingem lumina si ne luam locurile pe jos.

Dimineata ne trezim cu toate organele in noi dar baietii par obositi. Ies afara sa inspectez imprejurimile si dau de doctorita cu care ma inteleg la niste galuste cu carne de iak pentru micul dejun. Inauntru la masa se clarifica motivul oboselii. Baietii au avut o diaree serioasa de la airag si toata noaptea au dat ture la buda din curte. Eu zambesc malefic cum iarasi am scapat fara nici o problema. Stomacul meu digera orice. Pana vine mancarea butonam telecomanda si vedem tot felul de showuri locale. Pe multe posturi sunt prezentate stirile, vedem la un talkshow un britanic cantand din trahee ca localnicii, curse de cai dar cel mai tare ne atrage atentia o trupa ce face spectacol pe scena unui camin cultural. Danseaza de numai, chiar cu instrumentele muzicale in mana iar cel mai tare moment e cand cei doi pianisti care canta la clape se trantesc pe jos si incep sa faca ca si o rama. Se incheie si showul si revenim la imagini de la campionatul mondial de judo. Ne vine si micul dejun cu multe galuste. Baietii cum au probleme cu stomacul nu prea reusesc sa le inghita asa ca imi ramane mie datoria sa termin bolul. Intre cateva pahare de airag inghit in jur de 15 galuste. Ne apucam de impachetat si platim doctoritei in jur de 40 de dolari pentru cazare si mic dejun. Radem la iesire ce ciubuc si-a facut asa de nicaieri, cu niste calatori ce au aterizat la ea la spital la miez de noapte.

Drumul pana la Ulanbataar a fost plictisitor, fara peisaje iesite din comun. Odata ajunsi la portile orasului m-a cuprins un sentiment de bucurie si liniste. Am ajuns la destinatie, la marele Ulanbataar la care visez de mai bine de doi ani. De aici ne intoarcem acasa. Din varful dealului unde este semnul de oras se vad cladirile gri intinse in fata noastra. Cum ne apropiem mai mult de centru, cu atat traficul devine mai sufocant desi este duminica. Suntem opriti de politie la al doilea semafor din oras din cauza lipsei numerelor dar cand vad ca suntem straini suntem trimisi in treaba noastra. Bara la bara ne indreptam spre piata centrala sa vedem statuia lui Genghis pe tron. Ne plimbam un pic si facem niste poze dupa care pornim in cautare de hostel.

dsc_0389-1024x680

 

dsc_0394-1024x680

Prima incercare este fara noroc dar in al doilea loc ocupam o camera. Face fiecare un dus rapid si ne bucuram de wi-fi dupa o saptamana fara internet. Cu greu ne dezlipim de telefoane si mergem spre strada cu cele mai bune restaurante din Ulanbataar sa sarbatorim asa cum trebuie ca am ajuns la destinatie. Ciocnim o bere si comandam o friptura de vita fiecare. La televizoarele de la terasa tot campionatul mondial de judo se difuzeaza. Se pare ca este un sport foarte popular aici, spre deosebire de Romania.

Dupa cina vrem sa iesim la o bere sa ne amestecam cu localnicii mai bine dar nu reusim nicicum. Primul loc este unul de fite in care toata lumea este foarte sobra, mai apoi pub-ul irlandez din apropiere e gol iar discotecile cele mai populare sunt inchise. Pana la urma gasim una langa care vedem miscare insa baietii se uita circumspect la oamenii dubiosi care intra si ies. Ma ofer sa intru in inspectie si ce vad nu ma convinge. E un iz de camin cultural de la tara unde ai putea fi injunghiat in orice clipa iar pe ringul de dans se zbenguie doar cativa betivi. Ies repede si dau vestea proasta mai departe. Obositi de la cativa kilometri de umblat pe jos ne intoarcem la hotel unde adormim instant.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

One thought on “Mongolia – laptele de iapa si intrarea in Ulanbataar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>