Trecem podul din apropiere ranjind si ne gasim din nou printre dealuri. Plictiseala pune din nou stapanire pe masina si baietii adorm. Singurul lucru ce ma pune pe ganduri este un clancanit usor ce vine de la roata dreapta spate. Se pare ca amortizorul e pe duca dupa atatia kilometri pe hartoape. Nu ne facem griji, cum avem unele de rezerva asa ca vom rezolva problema in Ulanbataar. Ne ia aproximativ o ora sa ajungem la Bumbugur, un sat rasfirat ca si cel de ieri, pe care il parasim urcand un deal. In varf taiem in doua o turma de oi si trecem niste santuri adanci carora Loganul le face fata cu brio.

Usurel ne leganam spre Bayankhongor. Putin inainte ne intalnim cu drumul principal marcat pe gps, pe care probabil s-a dus Crinu si dupa vreo jumatate de ora batem la portile orasului, pe un drum cu vreo 12 benzi de pamant.

Ajunsi in centru observam ca este cel mai mare oras mongol de pana acuma. Liviu gaseste in ghidul lui pana si niste restaurante recomandate. Ne pierdem pe stradute sa o gasim pe cea mai buna, in care suntem singurii clienti. Din meniu nu intelegem nimica asa ca ii spunem chelneritei sa ne recomande ceva. Este tare confuza insa arata spre ceva despre care spune ca e carne de pui. Acceptam si primim o specialitate tropicala: pui cu ananas. Nu sunt incantat de alegere dar gustul este foarte bun asa ca o iertam repede. Dupa masa Liviu se pune pe cautat un bancomat ce sa ii elibereze niste bani iar noi mai luam niste provizii de la supermarket. Cat asteptam la masina ne intalnim cu niste englezi ce fac Mongol Rally pe care ii salut. Tipul ne povesteste ca au doua mari probleme: si-au pierdut actele masinii lor iar niste prieteni au ramas la 25 de kilometri de oras cu masina complet stricata. Le urez noroc si drum bun. Sigur se vor descurca cumva. Liviu revine cu cash si dam sa pornim la drum cand o blonda apare la geamul pasagerului. Ne saluta si ne intreaba ce cautam aici. Ii spunem si ei povestea noastra si e foarte fericita ca are cu cine povesti in engleza. Face voluntariat la o scoala in localitate si se plange de lipsa vietii sociale. Ne tine vreo zece minute la povesti si ar mai sta cu noi dar trebuie sa plecam. Ulanbataar e inca la sute de kilometri.

La iesirea din oras dam de asfalt vechi dar spre fericirea noastra asta se schimba repede. Dupa doar trei kilometri gasim o fasie de asfalt perfect dar inaccesibil ascuns dupa niste dune de pietris. Coboram si cautam un mod de a ajunge la el dar este prea mult pentru Loganul nostru iar inainte drumul plin de gropi nu ne convine. Apare un localnic cu o duba ce ne zice sa il urmarim. Ne punem in miscare si dupa cateva sute de metri suntem pe asfalt perfect. In fata noastra se deschide un drum drept ce se pierde la orizont. Il pozam si revenim la zborul cu Loganul.

Este mult mai relaxant condusul pe drumuri normale si pe langa asta avem si un peisaj superb, format din niste dealuri stancoase aproape de drum. Dintr-o data Calin tresare si ii zice lui Liviu sa traga pe dreapta. Sare din masina si incepe sa dea haotic din mana. Eu nici nu ma dezmeticesc si baietii imi spun ca a avut ditai musca in par. Radem bine si situatia se calmeaza. Spre dupa-masa Loganul cere benzina. Oprim langa un monument mongol de pe marginea drumului sa turnam continutul canistrelor in rezervor, probabil ultima utilizare a lor in aceasta excursie. Ne si patam cu benzina dar e in regula. Face parte din experienta.

Aproape de Arvaikheer ne apuca foamea asa ca intram in centrul orasului. Aici decidem sa ne rasfatam si mancam la restaurantul celui mai luxos hotel din oras. Nu regretam, deoarece in sfarsit primim fiecare cate o bucata sanatoasa de carne prajita si o ciorba pe cinste. Iesim de acolo pe inserate si ne dam seama ca azi nu mai ajungem la Ulanbataar. Conducem pana la lasatul intunericului, dupa care decidem ca la prima localitate sa cautam un loc de dormit. Drumul pana acolo este destul de chinuitor, cum majoritatea soferilor umbla cu faza lunga si nici dupa flashuri continue nu se sinchisesc sa le stinga. In Rashant marginea drumului principal este foarte animat cu calatori localnici insa au doar restaurante. Oriunde intrebam, nici urma de camere libere. Baietii decat sa doarma la cort prefera sa conduca pana in Ulanbataar dar eu nu ma dau batut. Intru in curtea unui restaurant si vad in departare niste luminite in zona de case. Ii conving pe baieti sa mergem pana acolo cu masina si sa vedem ce putem gasi.

Cum ne apropiem de becul verde deslusim o cruce. Este vorba de spital si in rest nici o urma de miscare. Cum mi foarte somn si nu mai am rabdare, le zic baietilor ca incerc sa rezolv ceva acolo. Intru in curtea cladirii insa nici o miscare. Deschid usa, ma plimb pe holuri si dupa cateva minute vad ca cineva vine la geamul unei usi inchise. In spate deslusesc o forma feminina ce se imbraca. Ies doua femei ce par a fi medicii de garda. Stiu doar cateva cuvinte in engleza. Incep sa le explic situatia si reusesc sa le conving sa ne dea o camera de spital. Are doar doua paturi dar ne descurcam cu saltelele noastre. Nu ma deranjeaza, cum locul este foarte curat. Ies pana la masina sa ii chem pe baieti sa parcheze in curte. Batem palma la 20 de dolari, incepem sa ducem echipamentul de dormit in camera dar tipa vine la mine si imi arata ceasul. Se pare ca trebuie sa eliberam incaperea pana la sase, cand e schimbul de ture. Liviu incepe sa se enerveze, cum e aproape ora unu deja si el nu plateste cinci dolari pentru cateva ore de somn. Vad ca nu am de ales si ma impac cu ideea ca vom conduce pana in Ulanbataar noaptea asta. Afacerea cade si ducem lucrurile inapoi la masina. Vazand asta, femeia face din nou semn catre noi. Ne spune sa avem rabdare ca vorbeste cu sotul ei si ne rezolva cazare unde putem sa dormim cat vrem. Ne distreaza spiritul ei antreprenor si asteptam decizia. Aceasta vine repede: in 20 de minute vine sotul ei sa ne duca la ea acasa. Zambim larg si ne punem in masina sa asteptam.

Noi suntem aproape adormiti cand apare o duba mica sa ne conduca la casa. Ne punem in miscare in urma ei si in cinci minute ajungem la un gard inalt. Barbatul deschide poarta si suntem poftiti inauntru. In curte gasim o casa din caramizi, o iurta si cateva masini. Suntem invitati in casa unde totul este finisat modern. Facem cunostinta cu sotul doamnei si copii acestora. Ne arata si unde vom dormi azi. Ne face loc pe canapeaua din living si pe jos, la umbra unui televizor cu o diagonala de vreo 140 de centimetri. Suntem poftiti la masa unde suntem serviti cu airag, adica lapte de iapa fermentata, ceai si biscuiti.

Dam drumul la televizor, unde este transmis campionatul mondial de judo si ne punem la povesti cu gazdele. Dupa ce suntem lasati singuri, baietii glumesc ca avand in vedere ca ne-a cazat o doctorita, poate ar trebui sa avem grija sa nu nu se fure organele. Timpul trece pe nesimtite si la 2:30 noaptea noi inca sorbim airag si ceai. E cazul sa ne punem la somn asa ca stingem lumina si ne luam locurile pe jos.

Dimineata ne trezim cu toate organele in noi dar baietii par obositi. Ies afara sa inspectez imprejurimile si dau de doctorita cu care ma inteleg la niste galuste cu carne de iak pentru micul dejun. Inauntru la masa se clarifica motivul oboselii. Baietii au avut o diaree serioasa de la airag si toata noaptea au dat ture la buda din curte. Eu zambesc malefic cum iarasi am scapat fara nici o problema. Stomacul meu digera orice. Pana vine mancarea butonam telecomanda si vedem tot felul de showuri locale. Pe multe posturi sunt prezentate stirile, vedem la un talkshow un britanic cantand din trahee ca localnicii, curse de cai dar cel mai tare ne atrage atentia o trupa ce face spectacol pe scena unui camin cultural. Danseaza de numai, chiar cu instrumentele muzicale in mana iar cel mai tare moment e cand cei doi pianisti care canta la clape se trantesc pe jos si incep sa faca ca si o rama. Se incheie si showul si revenim la imagini de la campionatul mondial de judo. Ne vine si micul dejun cu multe galuste. Baietii cum au probleme cu stomacul nu prea reusesc sa le inghita asa ca imi ramane mie datoria sa termin bolul. Intre cateva pahare de airag inghit in jur de 15 galuste. Ne apucam de impachetat si platim doctoritei in jur de 40 de dolari pentru cazare si mic dejun. Radem la iesire ce ciubuc si-a facut asa de nicaieri, cu niste calatori ce au aterizat la ea la spital la miez de noapte.

Drumul pana la Ulanbataar a fost plictisitor, fara peisaje iesite din comun. Odata ajunsi la portile orasului m-a cuprins un sentiment de bucurie si liniste. Am ajuns la destinatie, la marele Ulanbataar la care visez de mai bine de doi ani. De aici ne intoarcem acasa. Din varful dealului unde este semnul de oras se vad cladirile gri intinse in fata noastra. Cum ne apropiem mai mult de centru, cu atat traficul devine mai sufocant desi este duminica. Suntem opriti de politie la al doilea semafor din oras din cauza lipsei numerelor dar cand vad ca suntem straini suntem trimisi in treaba noastra. Bara la bara ne indreptam spre piata centrala sa vedem statuia lui Genghis pe tron. Ne plimbam un pic si facem niste poze dupa care pornim in cautare de hostel.

Prima incercare este fara noroc dar in al doilea loc ocupam o camera. Face fiecare un dus rapid si ne bucuram de wi-fi dupa o saptamana fara internet. Cu greu ne dezlipim de telefoane si mergem spre strada cu cele mai bune restaurante din Ulanbataar sa sarbatorim asa cum trebuie ca am ajuns la destinatie. Ciocnim o bere si comandam o friptura de vita fiecare. La televizoarele de la terasa tot campionatul mondial de judo se difuzeaza. Se pare ca este un sport foarte popular aici, spre deosebire de Romania.

Dupa cina vrem sa iesim la o bere sa ne amestecam cu localnicii mai bine dar nu reusim nicicum. Primul loc este unul de fite in care toata lumea este foarte sobra, mai apoi pub-ul irlandez din apropiere e gol iar discotecile cele mai populare sunt inchise. Pana la urma gasim una langa care vedem miscare insa baietii se uita circumspect la oamenii dubiosi care intra si ies. Ma ofer sa intru in inspectie si ce vad nu ma convinge. E un iz de camin cultural de la tara unde ai putea fi injunghiat in orice clipa iar pe ringul de dans se zbenguie doar cativa betivi. Ies repede si dau vestea proasta mai departe. Obositi de la cativa kilometri de umblat pe jos ne intoarcem la hotel unde adormim instant.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

The post Mongolia – laptele de iapa si intrarea in Ulanbataar appeared first on Masters Of Adventure.

Probabil ca a cazut la trecerea de rau din cauza curentului de apa. Trec mai departe gandindu-ma ca este vreme pana in Ulanbataar sa vedem ce facem. Impachetam si Liviu ne atrage atentia la cer. Acoperisurile caselor sunt pline de vulturi ca si cel cu care ne-am pozat ieri. Unii dau cercuri si mai coboara la ghena de gunoi sa caute ceva de mancare precum ciorile din Romania. Radem bine de modul in care falnicii vulturi au ajuns sa se umileasca precum ursii care coboara la ghena in Brasov.

La ora opt deja suntem in masina si gonim spre Altai, destinatia pe ziua de azi. Luci e la volan si o arde cu 120 spre nelinistea mea. Il avertizez si mai scade viteza. Nu de alta dar fiind Mongolia niciodata nu stii ce iti aduce urmatoarea curba. Dupa peisajul selenar de ieri astazi calatorim pe langa pasuni si lacuri.

Pe marginea drumului se vad iurte si turme de animale iar in departare se intind dealuri cat vezi cu ochii. Facem mai multe pauze sa admiram peisajul si sa facem niste poze. Oprim la un moment dat langa un grup de camile. Coboram langa ele si se uita toti curiosi la noi. Distractia se termina cand unul din masculi vine nervos in directia noastra. Decidem ca cel mai sigur este sa revenim dupa parapet la drum.

Ne reluam goana pana cand asfaltul se termina subit si incepem hataitul si mersul in ritmul melcilor.

Mergem langa ce pare a fi santierul drumului asfaltat ce va duce la Altai iar dupa o perioada de timp chiar putem urca pe bucata mai consolidata, care nu are asa multe denivelari. Oprim la o pauza de toaleta si langa noi trag niste baieti din Scotia. Incepem sa povestim si rapid observam miserupismul lor. Ei remarca surprinsi cat de curati suntem noi. Le spunem ca pana acuma am stat in conditii decente, unde am putut face si dus, ceea ce ajuta destul de mult la asta. Ei aproape ca se lauda cu faptul ca nu se mai spalasera de aproape o saptamana. Radem si imi trece prin gand lipsa de respect pe care o au anumiti britanici fata de tine daca le spui ca esti roman. E atat de ironica situatia. Mai facem cateva glume si ne vedem de drum. Mai rad cu baietii de unul din ei, care pe toata perioada discutiei a stat cu mana in pantaloni strangandu-si comoara in stil Al Bundy. Cine stie, poate dupa o saptamana ii aparuse niste mancarimi.

Spre mijlocul zilei tragem in Darvi, o asezare pustie cum vezi in filmele western americane, cu cladiri patratoase dispuse pe de o parte si alta a unui drum. Ne dam jos si incepem sa cautam de mancare. Gasim niste spaghete la niste femei in pravalie si le udam la final cu lapte dulce. Cu burta plina ne mai relaxam si ducem masina la vulcanizarea satului, cum am ramas cu doar o singura roata de rezerva buna. Baietii de acolo incearca sa repare masina unui localnic asa ca asteptam rabdatori pana termina. Masina e ridicata pe o platforma improvizata si trusa de scule consta dintr-un ciocan, un patent si o surubelnita. Un alt tip sudeaza o piesa undeva pe margine, folosind ochelari de soare ca si protectie. In zece minute termina si il trimit pe om pe drumul lui. Dam jos roata de pe masina si omul nostru se apuca de treaba. Nu apuca sa peticeasca bine interiorul cauciucului ca se ia curentul. Lasa sculele jos si imi arata catre aparatul de potrivit cauciucul pe janta. Functioneaza doar pe curent. Trebuie sa asteptam pana revine. Trec 15 minute si nimic. Se satura si mecanicul de stat si pune cauciucul la loc cu niste leviere de metal, dupa care il umfla la loc. Pare sa fie ok si macar avem un cauciuc pentru vreun caz de forta majora. Il punem la loc, platim si o luam la drum.

Soarele se ascunde incet dupa niste nori si vantul incepe sa bata mai puternic. Avansam cu viteze intre 40 si 50 de kilometri pe ora pe o portiune de drum care e in constructie dar e destul de plata. La un moment dat se termina portiunea practicabila si trebuie sa ne dam jos si sa continuam pe potecile de pe margine. Cand colo ce sa vezi in zare! Un jeep alb cu numere de Sibiu. Tragem pe dreapta, facem semne si Cornel cu Crinu coboara sa ne intampine. Incepem sa povestim despre ce s-a intamplat de cand ne-am despartit la intrarea din Kyrgyzstan. Ei si-au rezolvat problemele cu etierul in Bishkek, au traversat Kazahstanul rapid si s-au indreptat catre Ulanbataar prin Rusia iar acuma fac Mongolia in sens opus celui al nostru. Palinca romaneasca iese din nou la iveala si ne tragem voiosi in poze pentru a doua oara. Incheiem cu o discutie despre drumul care ne asteapta inspre capitala.

Suntem avertizati de un rau destul de adanc ce baietii l-au traversat in care apa ajunge undeva pana la oglinda masinii noastre. Nu ii dau prea mare importanta deoarece stiu ca ne vom descurca cumva. Ne salutam si ne uram succes. Nu apucam sa pornim bine ca un vant ce apare de nicaieri ridica nisipul fin de pe marginea drumului formand un nor in fata noastra. Conduc pe unde anticipez ca e drumul si imi iese. In cinci minute lucrurile se calmeaza si ne reluam traseul.

Mergem pe un drum in constructie in mijlocul unei pajisti cat vezi cu ochii. La un moment dat ne intampina o sageata ce arata spre stanga insa vedem majoritatea urmelor continuand pe santier. Ii spun lui Luci sa dea inainte in protestele lui Liviu.

Binele tine vreo jumatate de ora cand apar utilajele grele in fata noastra si nu mai avem pe unde trece. Iesim in lateral dar solul nisipos ne pune mari probleme in a avansa. Trecem prin albia a doua parauri, in care aproape ca ramanem impotmoliti iar cand dam de a treia ne oprim. E timpul sa luam o decizie ca asa nu facem nimica. Opresc un localnic cu jeep sa il intreb de directii dar nu ne prea ajuta. Arata vag spre spate. Liviu nervos ne readuce aminte ca el ne-a avertizat la cotitura si ca suntem prea caposi. Ii dau dreptate dar acuma e prea tarziu. Consultam gps-ul si vad ca drumul normal este marcat pe harta la 600 metri in stanga si parca se vede o linie continua spre orizont ce seamana cu ea. Imi amintesc de niste urme ce le-am vazut putin mai in spate asa ca revine Luci la volan si il directionam spre ele prin nisip. Tureaza puternic motorul, rotile se invart agresiv si Loganul inainteaza dand din fund spre directia buna. Gasim destul de rapid urmele bune ce ar trebui sa fie drumul principal si scapam de nisipul enervant pe care Loganul nu il prea simpatizeaza. Liviu ne avertizeaza: de acuma nu ne mai abatem de la drumul principal. Nu comentam nimic si reluam traseul.

Cum ne-am obisnuit deja, drumul are multe benzi si ramane la latitudinea soferului sa o aleaga pe cea mai buna insa indiferent de decizie, mereu apar hopurile buclucase ce ne limiteaza viteza la 20 de kilometri pe ora. Plictisiti avansam in soarele dupa-mesei ce tot apare de dupa nori. Singura priveliste ce ne animeaza este caroseria ruginita a unei masini ce a luat foc in mijlocul pustietatii. Il inspectam de mai aproape insa in afara de scrum nu a mai ramas nimica notabil. Nici schelet uman nu vedem pe scaune asa ca sigur au scapat toti pasagerii teferi. Imortalizam scena si o luam pe drum.

Aproape de apus intram intr-o localitate formata din cateva case rasfirate si cumparam provizii de la singurul magazin. Toti suntem obositi dupa drumul lung de azi. Ma uit pe gps si vad ca pana in Altai mai sunt in jur de 60 de kilometri, ceea ce inseamna trei ore dupa media ultimelor kilometri condusi. Decidem ca nu mai are rost sa continuam si cautam o cazare. Ne ajuta o familie si ne poftesc in iurta lor. Fiica lor mai vorbeste niste engleza asa ca ne intelegem sa primim si cina. Nerabdatori ne asezam la masa si privim cum bunica ne prepara niste taitei de casa cu legume si carne de iac. Dupa aproximativ 40 de minute avem fiecare in fata o portie mare aburinda pe care il terminam in cateva minute. Mai primim supliment ce se mai gaseste pe fundul ceaunului in care s-a preparat totul. Ies la o plimbare scurta la lumina lunii si arunc o privire asupra containerelor din care niste ingineri coordoneaza lucrarile de pe santierul pe care am condus azi. In afara de niste monitoare de calculator nu este nimic interesant asa ca ma duc pana la Logan si scot sticla de vodca Genghis si sucul de portocale. Ma asez la masa si incep sa le mixez.

Baietii mi se alatura si incepem sa bem. Batrana familiei ne priveste incruntat dar nu ne zice nimic. Noi ne distram in continuare, pana cand aflam ca patul nostru va fi o platforma de lemn acoperita cu o mocheta pe care greu incapem toti patru. Ne pozitionam cumva pe diagonala cu picioarele atarnand putin pe margine si ne uitam cu invidie la batrana si un adolescent cum se culca in paturi simple. Mai sorbesc ultimele inghitituri de cocktail si ma pun la somn. Adorm instant pe lemnul ortopedic de sub mine.

Dimineata pe la sase ma trezesc dupa vreo opt ore de somn in care m-am trezit doar o singura data cand baietii s-au miscat in jurul meu. Se pare ca Luci si Calin nu au fost atat de norocosi, abia reusind sa doarma cateva ore. Este o dimineata noroasa iar linistea aproape completa de afara imi da un sentiment ciudat. Ma apuc agale sa imi fac treburile de dimineata si incet incet apar si baietii din iurta. Intr-o jumatate de ora parca totul se anima: inginerii revin la gherete, pornesc primele utilaje iar cei de la iurta gatesc. Noi nu mai asteptam un mic dejun ci pornim la drum. Azi vrem sa acoperim mai mult ca ieri.

Prima provocare ni se arata destul de repede, sub forma unui pod surpat insa ca norocul sub acesta curge un parau micut. Mergem pe urmele celorlalte masini dar nu gasim niciun loc de trecere usor. Pare sa fie un risc destul de mare de impotmolire, cum malul este destul de abrupt pentru Loganul nostru. Oprim, incepem sa exploram in sus si jos iar dupa cinci minute Liviu gaseste partea usoara. Ne punem in miscare si trecem lejer firicelul de apa in locul batatorit. De aici peisajul revine la cel normal de campie in care noi cautam poteca cea mai buna pentru Loganul nostru. Dupa o ora facem o pauza si trece Calin la volan cu Luci in dreapta lui. Cum avansam, burta masinii este zgariata de mai multe ori de pietre razlete. Luci incearca sa il ghideze, dar Calin incapatanat nu prea asculta de el. Indicatiile lui Luci se transforma in suspine mai apoi pufaieli pana cand ajunge sa isi puna mainile in cap. Calin nu mai rezista si izbucneste: “In pusca mea, lasa-ma sa conduc cum stiu eu! Nu am nevoie la fiecare groapa sa primesc indicatii!”. Luci se apara: “Nu vezi ca tarasti masina pe pietre?! De doua zile o tot lovesti si nu accepti nici un sfat! Uneori am impresia ca aici ne lasi intr-o groapa!”. “Ma, eu decat sa te tot vad cum iti pui mainile in cap si pufai pe langa mine, nu mai conduc! Imi bag piciorul, vrei sa treci tu la volan?”. “Fii mai atent!”, vine raspunsul sec. Din spate privesc zambind cearta celor doi. Pe de o parte e amuzant cat de agitat e Luci insa are si el dreptatea lui. Calin este un pic neatent si mai bruscheaza masina din cauza lipsei de exercitiu din ultima vreme iar problema lui este neacceptarea niciunui sfat sau critici, ceea ce nu este tocmai bine. Decid sa nu ma bag cat lucrurile sunt fierbinti asa ca se lasa o tacere.

Pufaitul si tensiunea continua pana in Altai, unde ajungem cu ultimii stropi de benzina din rezervor. Mergem direct la o benzinarie dupa care cautam mancare. Centrul prafuit este destul de animat dar restaurantele sunt greu de gasit. Intram intr-o cladire din care rasuna muzica. La etaj gasim niste magazine si un spatiu cu mese asemanator unui foodcourt. Ne asezam si tipa de la bucatarie ne aduce un meniu cu poze. Ne alegem fiecare cate ceva dar pe rand suntem refuzati, pe motiv ca nu au acel lucru. Ne dam batuti si ii zicem sa ne aduca ce are: carne de oaie si placinte cu carne. Pana vine mancarea se dezbate situatia condusului masinii. Ii explic lui Calin ca noi deja ne-am obisnuit unul cu altul si ca ne sfatuim unul pe celalalt, chiar daca cel de la volan vede obstacolul ce vine, pentru ca nu se stie niciodata cand este un pic neatent. Tresaririle lui Luci nu sunt in nume de rau sau in batjocura la stilul lui de condus, ci pentru a-l ajuta in a identifica potentiale probleme. Ii mai spun ca noi mai avem peste zece mii de kilometri de condus dupa ce ne despartim de el asa ca pentru noi este foarte important ca masina sa fie intr-o stare cat mai buna posibila iar daca este greu sa accepte sfaturi sau atentionari pe drum, prefer sa nu mai conduca. Liviu spune si el ceva asemanator iar Calin pare sa fie de acord si se va conforma pe viitor. Auzind asta si Luci pare sa fie mai calm. Ne vine mancarea si desi arata bine, placintele sunt cam reci si uleioase iar carnea cam cauciucata. Spalam gustul cu un cola si ne vedem de drum. Iesirea din Altai o facem pe un drum cu asfalt perfect.

Apar din nou dealurile pe marginea drumului si dupa cativa kilometri dam peste un monument. Oprim pentru cateva poze. Sunt niste maldare de piatra cu un stalp in mijloc de care calatorii prind panglici albastre. In spatele lor, la o masa de piatra mananca doi pastori localnici. Sunt modernizati, dand caii pe motociclete chinezesti mult mai ascultatoare. Ne privesc nepasatori, mananca, dupa care incaleca pe motoare si dispar spre o turma in departare.

Si noi ne reluam drumul pe care avansam si rapid suntem pusi in fata unei dileme. Pe gps-uri, drumul principal merge pe niste poteci in dreapta dar asfaltul continua putin spre stanga si se pierde printre dealuri. Ii spun lui Calin sa continue pe asfalt sa vedem unde duce. Dupa aproximativ 15 de kilometri acesta se termina brusc, insa am timp sa ma documentez mai temeinic. Consult harta primita de la italienii din vama si acesta confirma ca aici este noul drum principal. In fata avem doua localitati care insa pe gps-urile noastre nu sunt conectate de drumuri. Intuitia imi spune ca suntem pe calea cea buna si asa poate si evitam traversarea raului de care ne-a povestit Crinu ieri iar daca nu va fi bine, sigur vom gasi o solutie. Baietii sunt de acord si ii dam inainte. Masina ne balangane printre dealuri iar kilometri trec foarte incet pe drumul prost. Suntem dezmortiti de putinele pauze pe care le facem cand mai tragem si cate o poza. E un pic ingrijorator ca tot acest timp vin doar doua masini din fata dar dupa cateva ore dam de prima localitate.

Serpuim printre iurte ingradite si ajungem in centru unde gasim doar magazine. Ne tot plimbam si intrebam fiecare localnic de mancare, gesticuland ceva asemanator ducerii lingurii la gura. A treia femeie se prinde si ne duce la o batrana ce tocmai se pregatea de inchis pravalia. Cumva o convingem sa mai stea si sa ne prepare galuste cu carne. Incercam sa aflam de care este dar mimatul de pui, vaca, oaie nu functioneaza. Primim doar raspuns in mongola asa ca lasam la voia sortii ce va veni. Scoatem masa in fata pravaliei si deschidem cate o bere de la magazin. Mirosul de alcool ademeneste doi sateni ce se autoinvita la masa. Vorbesc tare in mongola si gesticuleaza vrute si nevrute. Rapid ne dam seama ca unul e alcoolicul satului iar celalalt este handicapat mintal. Incercam sa discutam cu ei, macar prin semne dar saracii nu inteleg nimic. Ne dam batuti si ne continuam discutiile iar cand suntem intrebati ceva, le vorbim si lor in romana. Dupa vreo ora mancarea inca este in faza de proiect asa ca mergem pe rand pana la magazinul satului sa luam niste gustari. Constatam la masa ca ele sunt expirate de mai mult de un an. Foamea totusi ma determina sa mananc biscuitii dar renunt la a mai cumpara alte chestii. Nebunul se intoarce la masa noastra iar de data asta are o revista sub brat. Mandru il pune pe masa si incepe sa ne arate imagini din ea. Este o revista ce prezinta toti concurentii si caii de la cel mai mare concurs de calarie din tara. Rasfoiesc si ii vorbesc in romana in continuare pe un ton serios. El se uita perplex la mine in timp ce baietii se sparg de ras. E interesant ceea ce vad. Pana si copii ce nu par a avea de mai mult de cinci-sase ani sunt in sa. Calaria este cel mai practicat sport din tara. Rasfoiesc revista pana ma plictisesc si incepe sa ma ia oboseala. Suntem toti trei cuprinsi de o moleseala crunta. Tot betivii ne anima atomsfera cand trece pe drum o gravida si cei doi tin mortis sa ne explice cum s-a intamplat si cu cine. Ei se distreaza copios iar noi ne distram de ei.

In sfarsit dupa doua ore apare batrana cu galustele, cate patru pentru fiecare. Sunt foarte bune si parca ne ung pe suflet. Desi sunt mari, le terminam destul de repede si regretam ca nu am comandat mai multe. Platim si decidem sa continuam drumul cat inca mai este lumina. Ne invartim prin sat pana gasim iesirea, cum nu mai avem asistenta gps pe portiunea aceasta. Oboseala ne cuprinde pe toti si e o atmosfera de cimitir in masina. Sunt cuprins de o tristete inexplicabila. Sunt obosit si nu mai am chef de nimic. Incep sa imi pun intrebari: Ce facem noi aici? De ce conducem atata? De ce stam contorsionati atat in masina in loc sa ne mai plimbam? De ce ne supunem la atata suferinta? Imi vine sa trag pe dreapta si sa ma predau. Sa pun cortul si sa dorm iar ziua urmatoare sa vad ce se intampla. Tot acest lucru se petrece in capul meu fara sa zic ceva baietilor. Dar drumul serpuieste in fata si trebuie sa mergem inainte. Parca nu ii pot dezamagi acuma si sa sufar o cadere nervoasa. Nu ma pot preda la prima foame mai serioasa combinata cu oboseala. Acult muzica si imi strang gandurile. Revin in prezent si ma concentrez pe drum si gropile sale. Usurel duc Loganul pe langa ele si inaintez spre orizont. Macar asta ma detaseaza de intrebarile ce ma apasa. In dreapta mea Calin se joaca cu camera GoPro ce e atasat de un selfie stick. Pe casetofon porneste o piesa cu vioara in fundal, la care Calin extinde batul si incepe sa mimeze agresiv cantatul la vioara. Simt cum un zambet isi face loc pe fata mea serioasa si incep sa rad de el. Destul de rapid masina e cuprinsa de rasete si ne distram din nou. Este mult mai placut sa conduci asa.

In spatele nostru soarele apune si pe ultimele franturi de lumina mai facem cativa kilometri. Seara ne prinde printre dealuri pustii acoperite de iarba uscata. Apar si primele podete peste albii de parauri secate dar adanci, care sigur erau imposibile de trecut cu masina. Inspectez gps-ul si mai avem vreo sapte kilometri pana la locul unde apare drum marcat din nou dar e noapte si ne-am inteles ca nu mai conducem pe intuneric. Trag pe dreapta sa vedem daca putem pune cortul. Cand ies ma loveste un vant rece si imi trece cheful instant. Din spate vine un localnic cu masina mica si ne intreaba daca ne poate ajuta. Ii facem semn ca vrem sa dormim iar el arata spre departare, unde vedem faruri de masina ce vin spre noi. Nu intelegem ce zice insa ne gandim la probabilitatea unei halte pentru calatori. Decidem sa mai avansam pana in punctul acela de pe gps si vedem ce este acolo. Mai mergem un pic si intr-adevar vedem niste luminite palpaind in departare. Intr-un fel sau altul vom dormi acolo in noaptea aceasta. Dintr-o data si poteca se termina si dam de un santier de drum, ceea ce ne confirma inca o data ca suntem pe calea buna. Inca un deal, o albie seaca si am ajuns la luminite, unde gasim niste iurte si cateva constructii. Pe langa asta, la cateva sute de metri se vede in umbra un pod ce traverseaza un rau. Se pare ca vom scapa si de botezul Loganului prevestit de Crinu. Una din cladiri este magazin. Incepem discutia cu comandatul unei beri, dupa care aflam ca iurtele sunt de inchiriat. Nu stam mult pe ganduri si luam una de patru persoane. Arata excelent inauntru, paturile fiind mai confortabile decat prima in care am stat cand am intrat in Mongolia. Suntem fericiti ca totul s-a terminat cu bine si iesim sub stele sa ne savuram berea. Dupa jumatate de ora revenim si stam la povesti in iurta. Dintr-o data de nicaieri apare o pisica ca si Garfield si ne ia pe toti la rand sa il mangaiem. Pana la urma se stabileste la Liviu in pat si adoarme lipit de el. La scurt timp dupa il urmam si noi.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

The post Mongolia – campurile vaste aducatoare de depresii appeared first on Masters Of Adventure.

Ajungem repede in vama si ne punem la rand. Este destul de scurt dar scade moralul repede cand aflam ca tocmai au intrat vamesii in pauza de masa si nu se stie cand vor redeschide. Iesim din masina si socializam cu cei din jur. Primii sunt o gasca multinationala ce au inchiriat un UAZ pana in prima localitate mongola de dupa vama. In timp ce discutam apare o duba fiat din care ies niste italieni desculti. Calin se uita la mine si imi spune ca din momentul din care au vazut cat de miserupisti sunt baietii si-a dat seama ca e vorba de italieni. Ne povestesc cum si-au reconstruit motorul in Kyrgyzstan si ne ajuta cu o harta de hartie pe care o pozez pe capota masinii lor, deoarece noi nu avem harti complete pe gps-urile noastre. Mai stam cinci minute la povesti si vedem agitatie la poarta vamii.

Toata lumea sare in masini si unul cate unul intram. La ghereta de langa poarta ne asteapta o doamna corpolenta care zambitoare verifica pozele din pasapoarte. Trecem testul vizual si intram in vama. Baietii o iau inainte cu bagajele pentru controlul vamal iar eu stau cu masina. Sunt ultimul verificat de catre un vames plictisit, dupa care sunt trimis si eu in cladire. Acolo ii prind pe baieti din urma si ma pun la rand. Avansam incet si sigur de la un ghiseu la altul, fara sa trebuiasca sa dam explicatii sau sa fim trimisi anapoda dintr-un loc in altul. Dureaza aproximativ jumatate de ora si suntem afara, gata de drum. Traversam portiunea de zece kilometri dintre vami si apare o casuta in fata noastra cu un semn mare langa pe care scrie Mongolia. Dinauntru sprinteaza un tanar ce ne verifica pasapoartele si ne trimite mai departe. Am reusit! Punem prima roata pe teren mongol si dupa cinci minute de zgaltaiala batem la poarta vamii. Ni se face cunoscuta dezinfectare a vehiculului, in care trebuie sa trecem cu masina printr-o balta si o roata ne este stropita cu un lichid dintr-o canistra. Ne usuram de trei dolari si mergem la ghereta de la intrarea in curte. Aici suntem trecuti pe caiet si ni se dau doua foi. Urmeaza cladirea principala unde e imbulzeala maxima. Lucrurile avanseaza incet. Devine enervant cand la fiecare coada suntem serviti ultimii deoarece localnicii se tot baga in fata. Dupa aproximativ doua ore terminam cu tot impinsul de acte si iesim zambitori din incinta. Este totusi mult mai bine decat in povestile pe care le-am auzit in trecut despre stat cate doua trei zile blocati in no mans land.

Nu apucam sa facem mult deoarece suntem trasi pe marginea drumului de un politist ce ne trimite intr-o casuta. Inauntru ne asteapta o femeie ce sta la birou ce vrea sa ne faca asigurare. Ma duc la masina si ma intorc cu cartea verde si cu Luci sa facem scandal. Functioneaza pana cand ne spune ca daca nu platim asigurare, trebuie sa platim taxa de drum. Pufnim in ras cand auzim asta,  stiind ce calitate au drumurile mongole dar nu avem scapare. Ne usureaza de zece dolari si ne vedem de drum. Pana la Tsagaannuur suntem zguduiti bine de hopurile si bolovanii de pe drumul de pamant asa ca mergem incetisor. Toata lumea ne depaseste, inclusiv doua echipe de Mongol Rally. Din oras avem surpriza sa dam de asfalt perfect si un drum drept ce se pierde in orizont. Ma trece un sentiment de bucurie. Este un moment idilic visat de demult, in masina pe un drum drept in Mongolia, cu soarele iesit de dupa nori si liniste totala. Ne oprim de cateva ori pentru pauza de poze.

La un moment dat suntem depasiti de o masina de localnici care ne fac semn agitati sa oprim. Tragem pe dreapta sa vedem ce vor si ies doi tipi care incearca sa ne convinga sa mergem sa dormim la ei la iurta in seara aia. Ceva pare dubios asa ca decidem cu baietii sa mergem mai departe.

Intram in Olgii, un orasel prafuit unde ne apucam de cautat un schimb valutar si restaurant. Este imposibil de schimbat banii asa ca ne ramane scosul banilor de pe card. Incercam mai multe bancomate dar nici una nu vrea sa ne dea suma dorita, adica minim 100 de dolari. Pana la urma dam de unul si pe rand facem rost de Tughriki. In apropiere gasim si un restaurant ce arata foarte bine inauntru si mancam chestii traditionale cu un gust excelent. Niciodata nu am mancat supa si fel principal de oaie atat de bun ca si aici. Platim nota si urmeaza cautatul de cazari. Nu este mare alegerea asa ca le luam pe rand. Primul loc unde intrebam mai au o iurta libera in curte, ceea ce ma incanta. Baietii nu sunt siguri dar reusesc sa ii conving sa ramanem. Prima noapte in Mongolia si avem cazare traditionala. In timp ce ne ducem ghiozdanele inauntru apare la usa un microbuz de turisti care ne spun ca nu este nimic liber in oras. Inca un motiv in plus sa ne bucuram ca am ales rapid aceasta iurta.

Soarele apune incet si cu noi cazati decidem sa iesim la o plimbare. O luam pe o straduta luminata pana ce dam de o nunta. Amintindu-mi de intamplarea din Samarkand o iau spre intrare. Calin isi scoate telefonul sa filmeze insa il avertizez ca s-ar putea ca unele perosane sa se simta ofensati de turistul care intra la el in casa ca si in gradina zoologica. Nimerim fix in momentul in care un batranel are un recital solo a unui cantec traditional. Ne oprim putin rusinati la intrare si ascultam linistiti. La final il aplaudam si suntem urmati de restul invitatilor. Nunta este foarte diferita fata de cea din Samarkand. Aici incaperea este mica, nelasand prea mult spatiu de manevra pentru dansatori iar mesele sunt pline de mancare, cum se obisnuia pe vremuri in Romania la sat. Oamenii stau pe niste bancute vechi la mese cu vopseaua tocita bine. Decidem sa nu deranjam si iesim afara. Suntem urmariti de niste invitati curiosi care ne iau la intrebari. Unul se remarca dintre ei, un tanar bine imbracat ce vorbeste articulat. Se ofera sa ne duca la un bar din apropiere cu masina lui. Urcam intr-un Toyota Yaris modern cu volanul pe dreapta cu care ajungem la o cladire patratoasa unde la etaj gasim un bar mare dar darapanat. Luam loc intr-un separeu pe vinilinul crapat la o masa din pal. Incepem sa povestim si imi dau seama de ce tipul este mai rasarit. A facut facultatea de business in Rusia si se ocupa de export de blanuri si piei. Nunta de la care venim este a verisoarei lui si este una traditionala. Nici nu ne incalzim bine, ca ne anunta ca trebuie sa se intoarca la nunta pana ce nu vine prietena lui sa il caute. Ii multumim pentru tura si ne luam la revedere.

Noi mai ramanem la inca o bere dar atmosfera este slaba. Desi suntem doar noi si inca trei baieti la o alta masa, tipele de la bar se decid sa dea muzica la maxim iar boxele vechi distorsioneaza in asa hal piesele de este greu sa mai ramai. Dam pe gat berile si iesim pe strada. Pe drumul spre centru ne intalnim cu niste israelieni care cauta bere. Le dam vestea proasta de la barul de unde venim si decidem sa ne unim fortele in cautarea bauturii. Gasim pe o cladire un afis cum ca inauntru ar trebui sa fie un bar irlandez. Intram in barul gol, unde fetele de la bar se pregatesc sa plece acasa. Israelienii, pe care i-a apucat foamea pe drum, reusesc sa le convinga sa ramana si sa le dea ceva de mancare. Meniul consta din chipsuri si supa la plic. Povestim cu baietii despre drumul lor, care a fost mai mult aerian si prin asia de sud-est. Cum termina baietii de mancat suntem dati afara si mergem la ei la hotel sa mai povestim. Aici abrupt isi pierd cheful si urca in camere salutandu-ne scurt. Razand de atitudinea lor revenim la iurta unde adormim repede.

Dimineata urmatoare sunt primul care se trezeste. Incerc sa profit de asta si sa fac un dus cald la micutul boiler dar curge numai apa rece. Trece o ora pana o zaresc pe proprietara si imi spune ca a uitat sa il porneasca dupa pana de curent din seara precedenta. Ramane sa facem toti dus rece si sa ne revigoram pentru ziua ce urmeaza. Pentru micul dejun mergem la restaurantul bun de ieri unde iarasi mancam foarte bine si cumparam provizii de la supermarketul oraselului. Pe cand terminam este deja aproape 12 si simt ca Liviu este foarte suparat ca am pierdut atata timp. Ne pornim la drum si nu dureaza mult pana cand ne spune: “Nu este ok sa ne ia atata sa ne pornim. Kilometri sunt multi si drumul e prost asa ca daca o lalaim in fiecare dimineata o sa ne ia peste o saptamana sa traversam Mongolia.”. Suntem de acord si promitem sa fim mai organizati. Primele 100 de kilometri zbor pe nesimtite deoarece suntem pe un asfalt perfect dar acesta se termina dintr-o data. Incepem sa fim din nou zguduiti de micile santuri din drum si viteza scade undeva spre 20 la ora. Atmosfera este animata de Liviu. Carnea de cal pe care a incercat-o la micul dejun se intoarce sa ne bantuie in forma gazoasa. Bea niste suc de macese care ii provoaca niste ragaieli greu de suportat. Liviu da vina pe suc dar aroma puternica ne da de banuit ca e carnea de cal. Mergem cu geamurile intredeschise aproape o ora si dupa primele doua patanii ii zicem sa ne anunte din timp sa deschidem totul sa nu murim naibii asfixiati.

Incetisor, in fata noastra apar niste munti si incepem sa urcam. Dintr-o data pe marginea drumului apare un mongol ce are un vultur. Ne oprim sa il salutam si sa vedem extraordinara pasare. Stam la povesti si ne invita sa il tinem pe mana. Ne avertizeaza sa avem grija, deoarece musca iar la ce clont ascutit pare sa aiba, nu e de glumit. Il luam pe sus unul cate unul si ne facem poze cu maiestuoasa fiinta.

Surpriza vine cand la final omul ne cere 40 de dolari pentru poze. Suntem socat si incepe scandalul. Nu vrem nici in ruptul capului sa ii dam atata. Omul incepe sa abereze cum ca el ii da zece kilograme de carne pe zi si e scump sa intretii asa o pasare. Noi ii oferim patru dolari pe care nu ii vrea sa accepte. Tot o tine pe a lui, cu cat de grea e viata si cat de scumpa e pasarea. Ne saturam sa il ascultam si ne urcam in masina. Plecam lasand un nor de praf in urma noastra si privim in spate sperand ca nu va arunca cu pietre dupa noi. Ne indepartam si totul e ok.

Urcarea continua kilometri buni si ne trezim cu gps-ul aratand peste 2500 de metri si un frig destul de serios afara. Continuam pe un platou si apar si primele traversari de apa. Nu sunt traversarile de rau de care am auzit ci mai degraba niste balti si parauri micute. Toate sunt trecute usor, ca si o formalitate, de-abia udand burta masinii. Sunt multe si coboram la fiecare astfel de trecere sa verificam pe unde bagam masina. Pierdem rapid numarul lor si devenim din ce in ce mai organizati si mai putin surprinsi. Dupa aproximativ 25 de kilometri platoul se termina si incepem sa coboram pe valea unui parau. Peisajul este selenar si ne mira aparitia turmelor de capre. Oare ce mananca printre atatea pietre?

Incetisor valea se deschide si drumul se largeste. Drumul principal se desface in multe benzi care merg paralel. Ce se intampla este ca de fiecare data cand o poteca de genul incepe sa fie folosita de masini apar hopurile enervante care iti zguduie masina din toate incheieturile asa ca soferii mai creaza inca o banda pe campul plat. Astfel, in timp apar 10-15 benzi ce pot crea o confuzie destul de serioasa pentru calatorul neumblat prin regiune. Asa ajungem si noi la o bifurcatie in mijlocul campului. Gps-ul nu ne prea ajuta iar semne nu exista.

Ne bazam pe intuitie si urmam directia aproximativa in care trebuie sa fie urmatoarea localitate. Nimerim drumul bun din prima insa bucuria noastra nu tine mult. Ajungem la un rau ce are podul daramat asa ca suntem obligati sa o trecem cu masina. Gasim usor locul propice pentru asta insa este cel mai adanc de pana acum. Liviu e la volan si usurel, in uralele noastre duce Loganul pe partea cealalta printre niste valuri mici. Botezam pe loc masina Submarinul Rosu si ne punem sa traversam si noi desculti raul. Calin, sigur pe balansul lui fenomenal topaie printre pietre dar bucuria lui nu tine mult. Aluneca si plonjeaza pe partea dreapta in apa. Injura crunt in rasetele noastre copioase si se grabeste pe mal sa isi stoarca tricoul si pantalonii.

Soarele incepe sa apuna incetisor iar noi ne stabilim destinatia pentru seara asta orasul Khovd. Coborarea noastra continua si la un moment dat incepem sa serpuim printre niste pietre imense. Ne dam jos sa investigam. Locul este intr-adevar special. E de o liniste cum parca niciodata nu am trait. Ne auzim unul pe celalalt chiar daca soptim. Topaim de pe o piatra pe alta si ne bucuram ca niste copii. Calin nu mai rezista cu hainele ude si decide sa se dezbrace. Isi mai stoarce odata pantalonii si isi schimba chilotii uzi. Radem bine de el si o luam din nou la drum.

Bezna ne prinde la 30 de kilometri de Khovd asa ca reducem si mai tare viteza. Drumul e plin de pietre si este foarte confuz ce banda sa alegem dintre cele vreo zece pe care le avem la dispozitie. Devine stresant in momentul in care simtim cum pietrele freaca burta masinii. Luci duce masina de pe o parte pe alta a drumului in incercarea de a gasi traseul optim dar la un moment dat injura. Ma prind doar cand ne dam jos din masina ca a facut pana dupa fasaitul ce vine de la o roata. Cand eram inauntru credeam ca sunetul de facut de Calin, care statea langa mine. Foarte convenabil, roata sparta este cea cu janta indoita. Ne apucam de demontat si in 15 minute avem una din rezerve pe masina. Conducem cu grija pana in Khovd unde gasim un hotel darapanat in centru. Primim doua camere duble la 30 de dolari bucata si mergem la restaurant sa mancam inainte sa se inchida totul. Acolo chelnerita nu intelege ce vrem si o lasam pe ea sa ne aduca ce vrea. Primim spaghete cu carne. La televizor urmarim openul mongoliei la curse de cai. Calaretii sunt filmati alergandu-si caii prin stepa din gipane care tin greu ritmul pe drumurile proaste. Imaginea vibreaza serios dar esentialul se intelege. Prindem si inteviul final cu castigatorul ce este un mongol mic imbracat traditional. Genghis ar fi mandru. Obositi ne retragem la hotel unde ne intelegem ca maine ne trezim la sapte sa fim pe drum la opt.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

The post Mongolia – primele zgaltaieli pe taramul lui Genghis appeared first on Masters Of Adventure.