Probabil ca a cazut la trecerea de rau din cauza curentului de apa. Trec mai departe gandindu-ma ca este vreme pana in Ulanbataar sa vedem ce facem. Impachetam si Liviu ne atrage atentia la cer. Acoperisurile caselor sunt pline de vulturi ca si cel cu care ne-am pozat ieri. Unii dau cercuri si mai coboara la ghena de gunoi sa caute ceva de mancare precum ciorile din Romania. Radem bine de modul in care falnicii vulturi au ajuns sa se umileasca precum ursii care coboara la ghena in Brasov.

La ora opt deja suntem in masina si gonim spre Altai, destinatia pe ziua de azi. Luci e la volan si o arde cu 120 spre nelinistea mea. Il avertizez si mai scade viteza. Nu de alta dar fiind Mongolia niciodata nu stii ce iti aduce urmatoarea curba. Dupa peisajul selenar de ieri astazi calatorim pe langa pasuni si lacuri.

Pe marginea drumului se vad iurte si turme de animale iar in departare se intind dealuri cat vezi cu ochii. Facem mai multe pauze sa admiram peisajul si sa facem niste poze. Oprim la un moment dat langa un grup de camile. Coboram langa ele si se uita toti curiosi la noi. Distractia se termina cand unul din masculi vine nervos in directia noastra. Decidem ca cel mai sigur este sa revenim dupa parapet la drum.

Ne reluam goana pana cand asfaltul se termina subit si incepem hataitul si mersul in ritmul melcilor.

Mergem langa ce pare a fi santierul drumului asfaltat ce va duce la Altai iar dupa o perioada de timp chiar putem urca pe bucata mai consolidata, care nu are asa multe denivelari. Oprim la o pauza de toaleta si langa noi trag niste baieti din Scotia. Incepem sa povestim si rapid observam miserupismul lor. Ei remarca surprinsi cat de curati suntem noi. Le spunem ca pana acuma am stat in conditii decente, unde am putut face si dus, ceea ce ajuta destul de mult la asta. Ei aproape ca se lauda cu faptul ca nu se mai spalasera de aproape o saptamana. Radem si imi trece prin gand lipsa de respect pe care o au anumiti britanici fata de tine daca le spui ca esti roman. E atat de ironica situatia. Mai facem cateva glume si ne vedem de drum. Mai rad cu baietii de unul din ei, care pe toata perioada discutiei a stat cu mana in pantaloni strangandu-si comoara in stil Al Bundy. Cine stie, poate dupa o saptamana ii aparuse niste mancarimi.

Spre mijlocul zilei tragem in Darvi, o asezare pustie cum vezi in filmele western americane, cu cladiri patratoase dispuse pe de o parte si alta a unui drum. Ne dam jos si incepem sa cautam de mancare. Gasim niste spaghete la niste femei in pravalie si le udam la final cu lapte dulce. Cu burta plina ne mai relaxam si ducem masina la vulcanizarea satului, cum am ramas cu doar o singura roata de rezerva buna. Baietii de acolo incearca sa repare masina unui localnic asa ca asteptam rabdatori pana termina. Masina e ridicata pe o platforma improvizata si trusa de scule consta dintr-un ciocan, un patent si o surubelnita. Un alt tip sudeaza o piesa undeva pe margine, folosind ochelari de soare ca si protectie. In zece minute termina si il trimit pe om pe drumul lui. Dam jos roata de pe masina si omul nostru se apuca de treaba. Nu apuca sa peticeasca bine interiorul cauciucului ca se ia curentul. Lasa sculele jos si imi arata catre aparatul de potrivit cauciucul pe janta. Functioneaza doar pe curent. Trebuie sa asteptam pana revine. Trec 15 minute si nimic. Se satura si mecanicul de stat si pune cauciucul la loc cu niste leviere de metal, dupa care il umfla la loc. Pare sa fie ok si macar avem un cauciuc pentru vreun caz de forta majora. Il punem la loc, platim si o luam la drum.

Soarele se ascunde incet dupa niste nori si vantul incepe sa bata mai puternic. Avansam cu viteze intre 40 si 50 de kilometri pe ora pe o portiune de drum care e in constructie dar e destul de plata. La un moment dat se termina portiunea practicabila si trebuie sa ne dam jos si sa continuam pe potecile de pe margine. Cand colo ce sa vezi in zare! Un jeep alb cu numere de Sibiu. Tragem pe dreapta, facem semne si Cornel cu Crinu coboara sa ne intampine. Incepem sa povestim despre ce s-a intamplat de cand ne-am despartit la intrarea din Kyrgyzstan. Ei si-au rezolvat problemele cu etierul in Bishkek, au traversat Kazahstanul rapid si s-au indreptat catre Ulanbataar prin Rusia iar acuma fac Mongolia in sens opus celui al nostru. Palinca romaneasca iese din nou la iveala si ne tragem voiosi in poze pentru a doua oara. Incheiem cu o discutie despre drumul care ne asteapta inspre capitala.

Suntem avertizati de un rau destul de adanc ce baietii l-au traversat in care apa ajunge undeva pana la oglinda masinii noastre. Nu ii dau prea mare importanta deoarece stiu ca ne vom descurca cumva. Ne salutam si ne uram succes. Nu apucam sa pornim bine ca un vant ce apare de nicaieri ridica nisipul fin de pe marginea drumului formand un nor in fata noastra. Conduc pe unde anticipez ca e drumul si imi iese. In cinci minute lucrurile se calmeaza si ne reluam traseul.

Mergem pe un drum in constructie in mijlocul unei pajisti cat vezi cu ochii. La un moment dat ne intampina o sageata ce arata spre stanga insa vedem majoritatea urmelor continuand pe santier. Ii spun lui Luci sa dea inainte in protestele lui Liviu.

Binele tine vreo jumatate de ora cand apar utilajele grele in fata noastra si nu mai avem pe unde trece. Iesim in lateral dar solul nisipos ne pune mari probleme in a avansa. Trecem prin albia a doua parauri, in care aproape ca ramanem impotmoliti iar cand dam de a treia ne oprim. E timpul sa luam o decizie ca asa nu facem nimica. Opresc un localnic cu jeep sa il intreb de directii dar nu ne prea ajuta. Arata vag spre spate. Liviu nervos ne readuce aminte ca el ne-a avertizat la cotitura si ca suntem prea caposi. Ii dau dreptate dar acuma e prea tarziu. Consultam gps-ul si vad ca drumul normal este marcat pe harta la 600 metri in stanga si parca se vede o linie continua spre orizont ce seamana cu ea. Imi amintesc de niste urme ce le-am vazut putin mai in spate asa ca revine Luci la volan si il directionam spre ele prin nisip. Tureaza puternic motorul, rotile se invart agresiv si Loganul inainteaza dand din fund spre directia buna. Gasim destul de rapid urmele bune ce ar trebui sa fie drumul principal si scapam de nisipul enervant pe care Loganul nu il prea simpatizeaza. Liviu ne avertizeaza: de acuma nu ne mai abatem de la drumul principal. Nu comentam nimic si reluam traseul.

Cum ne-am obisnuit deja, drumul are multe benzi si ramane la latitudinea soferului sa o aleaga pe cea mai buna insa indiferent de decizie, mereu apar hopurile buclucase ce ne limiteaza viteza la 20 de kilometri pe ora. Plictisiti avansam in soarele dupa-mesei ce tot apare de dupa nori. Singura priveliste ce ne animeaza este caroseria ruginita a unei masini ce a luat foc in mijlocul pustietatii. Il inspectam de mai aproape insa in afara de scrum nu a mai ramas nimica notabil. Nici schelet uman nu vedem pe scaune asa ca sigur au scapat toti pasagerii teferi. Imortalizam scena si o luam pe drum.

Aproape de apus intram intr-o localitate formata din cateva case rasfirate si cumparam provizii de la singurul magazin. Toti suntem obositi dupa drumul lung de azi. Ma uit pe gps si vad ca pana in Altai mai sunt in jur de 60 de kilometri, ceea ce inseamna trei ore dupa media ultimelor kilometri condusi. Decidem ca nu mai are rost sa continuam si cautam o cazare. Ne ajuta o familie si ne poftesc in iurta lor. Fiica lor mai vorbeste niste engleza asa ca ne intelegem sa primim si cina. Nerabdatori ne asezam la masa si privim cum bunica ne prepara niste taitei de casa cu legume si carne de iac. Dupa aproximativ 40 de minute avem fiecare in fata o portie mare aburinda pe care il terminam in cateva minute. Mai primim supliment ce se mai gaseste pe fundul ceaunului in care s-a preparat totul. Ies la o plimbare scurta la lumina lunii si arunc o privire asupra containerelor din care niste ingineri coordoneaza lucrarile de pe santierul pe care am condus azi. In afara de niste monitoare de calculator nu este nimic interesant asa ca ma duc pana la Logan si scot sticla de vodca Genghis si sucul de portocale. Ma asez la masa si incep sa le mixez.

Baietii mi se alatura si incepem sa bem. Batrana familiei ne priveste incruntat dar nu ne zice nimic. Noi ne distram in continuare, pana cand aflam ca patul nostru va fi o platforma de lemn acoperita cu o mocheta pe care greu incapem toti patru. Ne pozitionam cumva pe diagonala cu picioarele atarnand putin pe margine si ne uitam cu invidie la batrana si un adolescent cum se culca in paturi simple. Mai sorbesc ultimele inghitituri de cocktail si ma pun la somn. Adorm instant pe lemnul ortopedic de sub mine.

Dimineata pe la sase ma trezesc dupa vreo opt ore de somn in care m-am trezit doar o singura data cand baietii s-au miscat in jurul meu. Se pare ca Luci si Calin nu au fost atat de norocosi, abia reusind sa doarma cateva ore. Este o dimineata noroasa iar linistea aproape completa de afara imi da un sentiment ciudat. Ma apuc agale sa imi fac treburile de dimineata si incet incet apar si baietii din iurta. Intr-o jumatate de ora parca totul se anima: inginerii revin la gherete, pornesc primele utilaje iar cei de la iurta gatesc. Noi nu mai asteptam un mic dejun ci pornim la drum. Azi vrem sa acoperim mai mult ca ieri.

Prima provocare ni se arata destul de repede, sub forma unui pod surpat insa ca norocul sub acesta curge un parau micut. Mergem pe urmele celorlalte masini dar nu gasim niciun loc de trecere usor. Pare sa fie un risc destul de mare de impotmolire, cum malul este destul de abrupt pentru Loganul nostru. Oprim, incepem sa exploram in sus si jos iar dupa cinci minute Liviu gaseste partea usoara. Ne punem in miscare si trecem lejer firicelul de apa in locul batatorit. De aici peisajul revine la cel normal de campie in care noi cautam poteca cea mai buna pentru Loganul nostru. Dupa o ora facem o pauza si trece Calin la volan cu Luci in dreapta lui. Cum avansam, burta masinii este zgariata de mai multe ori de pietre razlete. Luci incearca sa il ghideze, dar Calin incapatanat nu prea asculta de el. Indicatiile lui Luci se transforma in suspine mai apoi pufaieli pana cand ajunge sa isi puna mainile in cap. Calin nu mai rezista si izbucneste: “In pusca mea, lasa-ma sa conduc cum stiu eu! Nu am nevoie la fiecare groapa sa primesc indicatii!”. Luci se apara: “Nu vezi ca tarasti masina pe pietre?! De doua zile o tot lovesti si nu accepti nici un sfat! Uneori am impresia ca aici ne lasi intr-o groapa!”. “Ma, eu decat sa te tot vad cum iti pui mainile in cap si pufai pe langa mine, nu mai conduc! Imi bag piciorul, vrei sa treci tu la volan?”. “Fii mai atent!”, vine raspunsul sec. Din spate privesc zambind cearta celor doi. Pe de o parte e amuzant cat de agitat e Luci insa are si el dreptatea lui. Calin este un pic neatent si mai bruscheaza masina din cauza lipsei de exercitiu din ultima vreme iar problema lui este neacceptarea niciunui sfat sau critici, ceea ce nu este tocmai bine. Decid sa nu ma bag cat lucrurile sunt fierbinti asa ca se lasa o tacere.

Pufaitul si tensiunea continua pana in Altai, unde ajungem cu ultimii stropi de benzina din rezervor. Mergem direct la o benzinarie dupa care cautam mancare. Centrul prafuit este destul de animat dar restaurantele sunt greu de gasit. Intram intr-o cladire din care rasuna muzica. La etaj gasim niste magazine si un spatiu cu mese asemanator unui foodcourt. Ne asezam si tipa de la bucatarie ne aduce un meniu cu poze. Ne alegem fiecare cate ceva dar pe rand suntem refuzati, pe motiv ca nu au acel lucru. Ne dam batuti si ii zicem sa ne aduca ce are: carne de oaie si placinte cu carne. Pana vine mancarea se dezbate situatia condusului masinii. Ii explic lui Calin ca noi deja ne-am obisnuit unul cu altul si ca ne sfatuim unul pe celalalt, chiar daca cel de la volan vede obstacolul ce vine, pentru ca nu se stie niciodata cand este un pic neatent. Tresaririle lui Luci nu sunt in nume de rau sau in batjocura la stilul lui de condus, ci pentru a-l ajuta in a identifica potentiale probleme. Ii mai spun ca noi mai avem peste zece mii de kilometri de condus dupa ce ne despartim de el asa ca pentru noi este foarte important ca masina sa fie intr-o stare cat mai buna posibila iar daca este greu sa accepte sfaturi sau atentionari pe drum, prefer sa nu mai conduca. Liviu spune si el ceva asemanator iar Calin pare sa fie de acord si se va conforma pe viitor. Auzind asta si Luci pare sa fie mai calm. Ne vine mancarea si desi arata bine, placintele sunt cam reci si uleioase iar carnea cam cauciucata. Spalam gustul cu un cola si ne vedem de drum. Iesirea din Altai o facem pe un drum cu asfalt perfect.

Apar din nou dealurile pe marginea drumului si dupa cativa kilometri dam peste un monument. Oprim pentru cateva poze. Sunt niste maldare de piatra cu un stalp in mijloc de care calatorii prind panglici albastre. In spatele lor, la o masa de piatra mananca doi pastori localnici. Sunt modernizati, dand caii pe motociclete chinezesti mult mai ascultatoare. Ne privesc nepasatori, mananca, dupa care incaleca pe motoare si dispar spre o turma in departare.

Si noi ne reluam drumul pe care avansam si rapid suntem pusi in fata unei dileme. Pe gps-uri, drumul principal merge pe niste poteci in dreapta dar asfaltul continua putin spre stanga si se pierde printre dealuri. Ii spun lui Calin sa continue pe asfalt sa vedem unde duce. Dupa aproximativ 15 de kilometri acesta se termina brusc, insa am timp sa ma documentez mai temeinic. Consult harta primita de la italienii din vama si acesta confirma ca aici este noul drum principal. In fata avem doua localitati care insa pe gps-urile noastre nu sunt conectate de drumuri. Intuitia imi spune ca suntem pe calea cea buna si asa poate si evitam traversarea raului de care ne-a povestit Crinu ieri iar daca nu va fi bine, sigur vom gasi o solutie. Baietii sunt de acord si ii dam inainte. Masina ne balangane printre dealuri iar kilometri trec foarte incet pe drumul prost. Suntem dezmortiti de putinele pauze pe care le facem cand mai tragem si cate o poza. E un pic ingrijorator ca tot acest timp vin doar doua masini din fata dar dupa cateva ore dam de prima localitate.

Serpuim printre iurte ingradite si ajungem in centru unde gasim doar magazine. Ne tot plimbam si intrebam fiecare localnic de mancare, gesticuland ceva asemanator ducerii lingurii la gura. A treia femeie se prinde si ne duce la o batrana ce tocmai se pregatea de inchis pravalia. Cumva o convingem sa mai stea si sa ne prepare galuste cu carne. Incercam sa aflam de care este dar mimatul de pui, vaca, oaie nu functioneaza. Primim doar raspuns in mongola asa ca lasam la voia sortii ce va veni. Scoatem masa in fata pravaliei si deschidem cate o bere de la magazin. Mirosul de alcool ademeneste doi sateni ce se autoinvita la masa. Vorbesc tare in mongola si gesticuleaza vrute si nevrute. Rapid ne dam seama ca unul e alcoolicul satului iar celalalt este handicapat mintal. Incercam sa discutam cu ei, macar prin semne dar saracii nu inteleg nimic. Ne dam batuti si ne continuam discutiile iar cand suntem intrebati ceva, le vorbim si lor in romana. Dupa vreo ora mancarea inca este in faza de proiect asa ca mergem pe rand pana la magazinul satului sa luam niste gustari. Constatam la masa ca ele sunt expirate de mai mult de un an. Foamea totusi ma determina sa mananc biscuitii dar renunt la a mai cumpara alte chestii. Nebunul se intoarce la masa noastra iar de data asta are o revista sub brat. Mandru il pune pe masa si incepe sa ne arate imagini din ea. Este o revista ce prezinta toti concurentii si caii de la cel mai mare concurs de calarie din tara. Rasfoiesc si ii vorbesc in romana in continuare pe un ton serios. El se uita perplex la mine in timp ce baietii se sparg de ras. E interesant ceea ce vad. Pana si copii ce nu par a avea de mai mult de cinci-sase ani sunt in sa. Calaria este cel mai practicat sport din tara. Rasfoiesc revista pana ma plictisesc si incepe sa ma ia oboseala. Suntem toti trei cuprinsi de o moleseala crunta. Tot betivii ne anima atomsfera cand trece pe drum o gravida si cei doi tin mortis sa ne explice cum s-a intamplat si cu cine. Ei se distreaza copios iar noi ne distram de ei.

In sfarsit dupa doua ore apare batrana cu galustele, cate patru pentru fiecare. Sunt foarte bune si parca ne ung pe suflet. Desi sunt mari, le terminam destul de repede si regretam ca nu am comandat mai multe. Platim si decidem sa continuam drumul cat inca mai este lumina. Ne invartim prin sat pana gasim iesirea, cum nu mai avem asistenta gps pe portiunea aceasta. Oboseala ne cuprinde pe toti si e o atmosfera de cimitir in masina. Sunt cuprins de o tristete inexplicabila. Sunt obosit si nu mai am chef de nimic. Incep sa imi pun intrebari: Ce facem noi aici? De ce conducem atata? De ce stam contorsionati atat in masina in loc sa ne mai plimbam? De ce ne supunem la atata suferinta? Imi vine sa trag pe dreapta si sa ma predau. Sa pun cortul si sa dorm iar ziua urmatoare sa vad ce se intampla. Tot acest lucru se petrece in capul meu fara sa zic ceva baietilor. Dar drumul serpuieste in fata si trebuie sa mergem inainte. Parca nu ii pot dezamagi acuma si sa sufar o cadere nervoasa. Nu ma pot preda la prima foame mai serioasa combinata cu oboseala. Acult muzica si imi strang gandurile. Revin in prezent si ma concentrez pe drum si gropile sale. Usurel duc Loganul pe langa ele si inaintez spre orizont. Macar asta ma detaseaza de intrebarile ce ma apasa. In dreapta mea Calin se joaca cu camera GoPro ce e atasat de un selfie stick. Pe casetofon porneste o piesa cu vioara in fundal, la care Calin extinde batul si incepe sa mimeze agresiv cantatul la vioara. Simt cum un zambet isi face loc pe fata mea serioasa si incep sa rad de el. Destul de rapid masina e cuprinsa de rasete si ne distram din nou. Este mult mai placut sa conduci asa.

In spatele nostru soarele apune si pe ultimele franturi de lumina mai facem cativa kilometri. Seara ne prinde printre dealuri pustii acoperite de iarba uscata. Apar si primele podete peste albii de parauri secate dar adanci, care sigur erau imposibile de trecut cu masina. Inspectez gps-ul si mai avem vreo sapte kilometri pana la locul unde apare drum marcat din nou dar e noapte si ne-am inteles ca nu mai conducem pe intuneric. Trag pe dreapta sa vedem daca putem pune cortul. Cand ies ma loveste un vant rece si imi trece cheful instant. Din spate vine un localnic cu masina mica si ne intreaba daca ne poate ajuta. Ii facem semn ca vrem sa dormim iar el arata spre departare, unde vedem faruri de masina ce vin spre noi. Nu intelegem ce zice insa ne gandim la probabilitatea unei halte pentru calatori. Decidem sa mai avansam pana in punctul acela de pe gps si vedem ce este acolo. Mai mergem un pic si intr-adevar vedem niste luminite palpaind in departare. Intr-un fel sau altul vom dormi acolo in noaptea aceasta. Dintr-o data si poteca se termina si dam de un santier de drum, ceea ce ne confirma inca o data ca suntem pe calea buna. Inca un deal, o albie seaca si am ajuns la luminite, unde gasim niste iurte si cateva constructii. Pe langa asta, la cateva sute de metri se vede in umbra un pod ce traverseaza un rau. Se pare ca vom scapa si de botezul Loganului prevestit de Crinu. Una din cladiri este magazin. Incepem discutia cu comandatul unei beri, dupa care aflam ca iurtele sunt de inchiriat. Nu stam mult pe ganduri si luam una de patru persoane. Arata excelent inauntru, paturile fiind mai confortabile decat prima in care am stat cand am intrat in Mongolia. Suntem fericiti ca totul s-a terminat cu bine si iesim sub stele sa ne savuram berea. Dupa jumatate de ora revenim si stam la povesti in iurta. Dintr-o data de nicaieri apare o pisica ca si Garfield si ne ia pe toti la rand sa il mangaiem. Pana la urma se stabileste la Liviu in pat si adoarme lipit de el. La scurt timp dupa il urmam si noi.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

The post Mongolia – campurile vaste aducatoare de depresii appeared first on Masters Of Adventure.

Seara pe la sase primesc mesaj de la Calin ca deja este in Moscova si ajunge pe la miezul noptii. Pana atunci iesim la o plimbare in oras si cautam un loc unde sa mancam. Baietii se plictisesc relativ repede insa insist sa mergem pana la un restaurant recomandat pe wikitravel. Ajunge acolo, mancarea arata excelent dar toate mesele sunt luate. Iesim si ne luam dupa o luminita verde mai jos pe strada. Dam peste un restaurant cu specific ceh unde bem niste beri foarte bune si mancam pe saturate.

Pe la 11:30 pornim deoarece avem de facut in jur de 25 de kilometri pana la aeroport. Ajungem la bariera de la parcare unde m-am inteles cu Calin sa ne vedem dar nici urma de el. Ma dau jos din masina si pornesc sa il caut. In terminal nimic si cand dau sa ma intorc striga dupa mine de langa o bariera mica din mijlocul parcarii. Rad de el si ne imbratisam. De mult nu l-am vazut si undeva in adancul mintii mele ma gandesc ca va aduce ceva nou in echipa. Trecusera deja 36 de zile de cand suntem pe drum si parca era nevoie de asta. La masina Luci e foarte bucuros sa il vada si Liviu face cunostinta cu el pentru prima oara. Sunt atatea subiecte de abordat. Calin ne intreaba de drum iar noi de ce a mai facut prin Berlin si asta la 8000 de kilometri de acasa. Sunt incantat dar ma simt ciudat in acelasi timp. Agale ne indreptam spre hostel unde Liviu se culca iar noi iesim la bere. Gasim un bar rock in centru unde stam la povesti dar ora tarzie si oboseala ma face rapid sa renunt. Terminam berea si ne retragem si noi spre hostel ca maine ne asteapta o zi lunga.

Dimineata mancam pentru a treia oara la acelasi restaurant din centru si pornim la drum. Desi Calin a venit cu un singur ghiozdan mic, masina parca devine neincapatoare. Chiar daca Loganul este mare, pentru doua persoane de peste 1.80 metri nu mai este suficient spatiu. Asta este, ramane ca fiecare sa suporte chinul inghesuielii timp de patru ore, pana cand ii vine randul la condus. Il intrebam pe Calin daca doreste si el sa ia fraiele calului nostru de incredere. Accepta bucuros provocarea. Chiar ne povesteste cum el este obisnuit cu condusul pe drumuri de tara si nu trebuie sa ne facem probleme pentru el.

La marginea Novosibirsk-ului intram la un hypermarket sa ne facem provizii pentru drum, dupa care refacem traseul de acum doua zile. Este o zi innorata, iar atmosfera este animata doar de discutiile din masina. Destul de repde revenim pe autostrada de langa Barnaul, unde de data asta o cotim catre muntii Altai. Tresarim dintr-o data cand dintr-o remorca din fata noastra sar trei baloti de material izolant. Soferul nu observa si merge inainte. Incercam sa ii facem semne cu farurile dar nimic. Dupa vreo trei minute se prinde si trage pe dreapta sa constate ca ii lipseste niste marfa. Trecem razand pe langa el si ne continuam drumul.

Luci il suna pe Mihai de pe sim-ul rusesc proaspat achizitionat si afla planurile lui. El deja a ajuns in Gorno-Altaysk si se relaxeaza. Ramane ca mai discutam cand ajungem in zona. Imi revine mie datoria sa ma documentez unde vom innopta. Iau tableta lui Liviu si caut in ghidurle Lonely Planet despre regiune. Gorno-Altaysk pare sa fie doar un loc de pornire pentru turele din munti si nu un loc unde sa si vezi ceva. Gasesc niste variante mai spectaculoase insa sunt departe de drumul principal. Pana la urma dau peste compromisul cel mai bun: Chemal, un sat infiintat de taietorii de lemne din zona, care in ultima vreme a devenit locul de relaxare a bogatilor din Novosibirsk si Barnaul, astfel aparand multe cabane si pensiuni. Il anuntam pe Mihai si ramane ca poate ne vedem ziua urmatoare. Cu 60 de kilometri inainte de Gorno-Altaysk peisajul incepe sa se schimbe. Apar niste paduri serioase si munti in departare. Cu cat inaintam mai mult, cu atat sunt mai incantat. Mirarea mea cea mai mare este ca asfaltul este impecabil.

Pe inserate ajungem in Chemal. La drum mai vezi cate o pensiune noua, dichisita dar cum te uiti in departare, vezi casele de lemn colorate, tipice acestei regiuni. Pe bajbaite ajungem in fata unei case care ar trebui sa fie o pensiune low cost. Dam tarcoale in jurul casei si cum nu e nici o miscare intru pe poarta. Pare sa fie ceea ce cautam dar nu e nici o miscare desi focul e aprins in sura in ceea ce pare a fi o sauna. Dupa vreo cinci minute apare un copil pe strada ce ne arata prin semne ca se duce dupa proprietar. Apar doi tipi mai in varsta ce se bucura sa ne vada. Ne intelegem la pret si intrebam de restaurant. Ne zic ca se ocupa ei de mancare daca mai punem ceva. Ii zicem la om ca ne-ar placea sa stam si in sauna. Nici o problema, se rezolva. Noi plecam dupa bere si pe cand revenim munca este in toi. Ne apucam de baut si pe mine ma prinde oboseala dupa prima bere. Ma culc si ma trezesc baietii abia dupa ce mancarea este gata. Oamenii ne-au facut niste frigarui cu salata. Singura problema este ca se termina prea repede carnea excelenta. Mai bem o bere si intram in sauna. Inauntru atmosfera fierbinte este confirmata de termometru ce sta in jur de 90 de grade. Ne asezam relaxati pe banci si asteptam ca margelele sa apara incetisor pe piele. Eu sunt primul care este invins de calduri si ies afara la cateva guri de bere. Ma intorc peste zece minute pentru inca o sesiune si ma dau batut. Ma retrag in camera extrem de obosit si adorm instant

Dimineata ne trezim cu vreme perfecta afara si cu micul dejun gata. Este simplu, cu niste ochiuri si branza topita dar aluneca bine cu ceaiul de menta. Proprietarul si fiul lui se decid sa vina cu noi la o plimbare prin padure. Nici nu iesim bine pe poarta ca gasim o tufa de cannabis.

Radem bine si luam niste frunze cu noi. Traversam satul si ajungem la templul apostolului Ion-Bogoslova ce se afla pe o stanca din mijlocul raului. Traversam un pod suspendat ce se balangane sub noi. Ajungem la mica constructie de lemn. Nu este atragatoare dar privelistea in jur este superba. Apa curge involburat sub noi printre stancile abrupte. Facem cateva poze si o luam catre mica hidrocentrala ce producea curentul pentru localitatile din zona pe vremuri. Ajungem dupa o plimbare de aproximativ 20 de minute si gasim in jurul sau un fel de camping cu tot felul de activitati pentru copii. Facem cateva poze si ne intoarcem in sat. Seamana locul cu padurile frumoase din Transilvania, ceea ce ne facem sa ne simtim ca si acasa. Farmecul este completat de casutele traditionale de lemn ce le tin localnicilor de cald in zilele lungi de iarna.

La pensiune ii multumim gazdelor noastre pentru primirea atat de buna si ne luam la revedere. Ne deplasam agale pe straduta ingusta spre strada principala si lasam Chemal-ul in urma. La drumul national dam de asfalt perfect din nou si o luam catre Mongolia. Azi vrem sa ajungem cat de aproape posibil de granita. Serpuim printre munti si avansam cu o viteza constanta. La prima pauza urmeaza Calin la volan. E plin de incredere insa faptul ca nu a condus de aproape un an ma nelinisteste. Traficul este aproape inexistent asa ca grijile mele se evapora repede. Se simte ca inca nu este obisnuit cu masina dupa cum il tureaza si bruscheaza dar asta e o chestie ce probabil am facut-o cu totii. Ii mai dam cateva sfaturi si lucrurile se amelioreaza. Peisajul este foarte frumos si devine din ce in ce mai salbatic cum avansam. Singura constanta este neasteptatul fir aproape perfect de asfalt ce ne duce spre destinatia noastra.

Trece tura lui Calin si trec cu nerabdare la volan. Suntem pe serpentine si incep sa inghit curbele. Balansez masina din acceleratie si ritmat ca si fundul unei dansatoare de samba o directionez printre curbe fara sa ma grabesc. Stiu ca este destul de neconfortabil in spate asa ca nu vreau sa ii bruschez pe baieti mai mult decat necesar. Serpentinele se succed, dupa care ajungem intr-o vale. Aici drumul dintr-o data se indreapta si zburam cu 110 la ora. In jurul nostru se intinde o pajiste ca si cea din reclamele cu Milka iar satele pe langa care trecem nu prea par a avea multe in comun cu civilizatia. Vacile si magarii se uita tamp la noi de pe ulite iar oamenii sunt mirati de masina noastra colorata. Traficul devine si mai rarisim si tot ce depasim este un convoi de gipane superechipate ce par sa se indrepte deasemenea inspre Mongolia. Soarele apune dupa munti si iese luna plina sa ne lumineze calea. Apar in departare si cele mai inalte varfuri care sunt acoperite de zapada. Facem pauza si imortalizam privelistea pe expunere lunga. Pe cand terminam deja e intuneric bine si intram pe o portiune de drum proaspat turnata ce inca nu are dungile trasate.

Merg sigur pe mine si cum nu este nici o miscare in jurul nostru tai curbele si pozitionez masina pe mijlocul drumului. Luci ma avertizeaza ca nu e prea bine dar sunt foarte sigur pe mine. Doar am facut asta de mii de ori. Cand vine ceva din fata vad farurile si pe mijlocul drumului am mai mult spatiu de manevra. Apar si niste semne cum ca ar fi santier in lucru dar asfaltul e perfect. O tin tot asa pana cand dintr-o data banda dreapta a drumului scade vreo 30 de centimetri in nivel. Am vreo 70 la ora si din reflex trag masina in stanga, unde nivelul e mai inalt. Rotile din dreapta se lovesc puternic de buza asfaltului si masina sare in sus. Nu pot sta aici deoarece vine un camion din fata ce ca norocul opreste cand ma vede asa ca franez la maxim si cobor incet inapoi pe banda dreapta, lovind bine dedesubturile masinii.

Trag pe dreapta si coboram sa inspectam pagubele, timp in care ma trec sudorile si astept sa fiu injurat. Din spate se aude un fasait puternic si in cateva secunde masina poposeste pe janta. Luci e nervos si imi zice scurt ca mi-a atras atentia sa am mai multa grija. Sincer ma asteptam la mai mult scandal dar se pare ca a invatat ceva din cearta din Tadjikistan. Nu avem de facut decat sa schimbam roata si sa speram ca mecanic nu a fost nimic afectat. Scot triunghiul reflectorizant sa ne facem vizibili, deoarece suntem parcati pe marginea unei curbe iar Luci cu miscari nervoase se apuca sa scoata cricul si cheia pentru roata. Se apuca de treaba timp in care ne miram ca o masina de teren stationeaza in spatele nostru. Soferul vine la noi si ne spune ceva iar eu incerc sa gasesc locul unde am coborat masina, sa vad cat de tare am zgariat asfaltul. Nu pare sa fie mare lucru asa ca pornesc inapoi la masina. Mai mare imi este mirarea cand din sant iese un cuplu iar cand mai uit mai bine, vad ca nu vin de la o pauza de toaleta ci masina lor este parcata aproape de rau. Se uita si baietii si se ingrozesc. Se pare ca exact ca si mine, au prins buza asfaltului dar au derapat si intrat direct in santul ce duce catre raul ce curge mai jos. Probabil ca cel ce ni s-a adresat a venit sa ii duca undeva peste noapte. Scoatem chinuit roata de rezerva din portbagaj si dam jos pe aia sparta. Inspectam pagubele si se pare ca am scapat fara probleme mecanice. Doar janta este indoita bine si cauciucul si-a gasit sfarsitul pe altarul zeilor drumurilor, cum crapatura este pe peretele lateral.
Schimbam soferul si vine Liviu la volan. Ne indreptam incet catre Kosh-Agach, ultima localitate dinainte de granita cu Mongolia unde ne asteapta Mihai, motociclistul. E o liniste apasatoare si sparg gheata intrebandu-l daca vibreaza volanul la viteza. Temerea mi se confirma si odata ce trece de 60 la ora volanul incepe sa tremure. Mi clar ca si janta din fata s-a indoit si acuma nu mai este echilibrata. Si Luci incepe sa vorbeasca si imi zice ca apreciaza ca am avut prezenta de spirit si m-am descurcat in situatia limita in care am fost pus, mai ales dupa ce a vazut cuplul ce a iesit din sant. Ma simt mai bine stiind ca macar ceva am facut bine iar paguba e minora. Ajungem in oras unde Mihai ne asteapta la drumul principal si ne duce la cazare. Atmosfera este de vest salbatic cu niste casute dispuse pe o parte si de alta a drumului pricipal intr-un haos total. Suntem ghidati in curtea unei case unde gasim un proprietar voios ce ne ofera o camera de patru persoane. Mergem la supermarket si ne aprovizionam pentru cina cu bere, paine si salam. Stam la povesti in casa pana spre miezul noptii cand oboseala ne doboara. Ma culc usor emotionat stiind ca maine intram in Mongolia.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.

The post Rusia – prin Altai spre Mongolia appeared first on Masters Of Adventure.