Citatul zilei: “S-a oprit, nu porneste!”, Lorand

Ziua a inceput destul de repede, spre deosebire de celelalte. Dupa cum puteti observa din imagini, vagoanele personalului Vietnamez nu sunt facute tocmai sa dormi pe ele. Altii erau mult mai creativi si au venit cu cartoane la ei astfel dormind direct pe jos, fara complicatii gen bancuta.

Asa ca ne-am pus in tren, aveam 3G pe telefon, baterie externa potenta de la Luci si curiozitatea de a experimenta ceva local. Orele treceau greu, eram rupti de oboseala, desi era noapte, de afara venea caldura si nu se intampla mare lucru. Controloarea a venit agale pe la 4 sa ne ceara biletele si la fel de plictisita a mers mai departe. Parea o fatuca de 16-17 ani, micuta cu tenul perfect. Luci a intrat in vorba cu ea si a jucat mima timp de vreo jumatate de ora. A aflat ca are 32 de ani, lucreaza de vreo 6 ca si controloare si 2 copii acasa. Timpul trecea greu, am tras un pui de somn dureros de vreo 40 de minute si pe la 5 jumate, soarele s-a decis sa rasara peste campurile de orez. Trebuie sa recunosc ca privelistea nu era deloc rea.

Agale intram in Da Nang pe la 8 dimineata. Sarim din tren nerabdatori sa o luam catre Hoi An, dar mai intai trebuie sa ne luam caii. Pe al lui Luci il si vedem stivuit pe acolo pe undeva in depozit, dar ale noastre nu sunt nicaieri. Dam buzna in biroul unui angajat de acolo, suntem redirectionati la un tip plictisit, ala ne trimite inapoi la primul birou, aia de acolo nu intelege nimic, apare tipul si pune mana pe telefon. Aflam cu stupoare ca doua motociclete s-au dus la urmatoarea statie si trebuie sa asteptam pana la 12:30 sa se intoarca. Dupa ce suntem rupti de oboseala, ne cam loveste chestia asta. Decid sa aplic tehnicile zen si ma duc spre o cafenea de langa gara sa ne racorim cu ce apucam. Luam si micul dejun, care nu e unul prea bun astazi si asteptam sa treaca orele. La 12:30 ne prezentam si ne primim motoarele. Iesim nervosi din gara si cumparam cate un litru de benzina la sticla, dar motorul lui Luci nu porneste. Ca noroc este un mecanic acolo, care ii schimba bujia si dintr-o data prinde viata. Ne pornim la drum si nu facem 3 intersectii, ca mie imi moare motorul. Nu mai are viata. La nimic nu reactioneaza! Impins, suturi, scuipat, nimic. Cu oboseala in mine si disperat ma pornesc sa imping motorul pana la mecanic. Baietii o iau inainte si ma asteapta acolo. Ajung acolo si tipul imi dreneaza o parte din benzina si imi schimba bujia. Aparent cacatii de la prima gara ne-au turnat apa in rezervor si de aia am intampinat mari probleme cu pornirea. Nervos pornim spre Hoi An. Se simtea tensiunea in aer. Atata timp nedormit afecteaza ostilitatile. Gasim o pompa la care alimentam si in 20 de minute intram la Hoi An. Decidem sa nu pierdem vremea cu cautatul de hotel si mergem direct la cel la care am stat in 2013, care nu e prea rau.

Odata cazati, am sarit direct in paturi, fara prea multa vorbarie. Dupa 3 ore eram sus si gata de mers la plaja. Eram super relaxati dupa somn, apa era calda si distractia era in toi. Calin si-a exersat skillurile de negociator cu o localnica, care ii cerea 20$ pe niste crema de soare, dar investitia noastra era in bere. Dolar dupa dolar se ducea in aceasta minunata licoare.

Am revenit bucurosi la hotel, unde am zis ca testam si bazinul, daca tot e un loc atat de exclusivist. Calin ne-a predat front-flip-ul si back-flip-ul, ce iesea din ce in ce mai bine la elevi, dar am fost intrerupti de privirile ingrijorate aparute la geamurile de la parter si pana la urma a paznicului care a pus stop petrecerii. Ne-am mutat in oras, unde am dat o tura in centrul istoric, facand fericiti niste elevi facand poza cu ei, mai apoi stabilindu-ne la una din barurile cu luminite multe pentru mai multa bere.

Hoi An-ul este recunoscut pentru croitoriile sale. Poti sa iti faci un costum in 2-3 zile de o calitate foarte buna la un pret super decent. Dupa baute am dat o tura prin oras sa vedem care sunt ofertele, insa cum era liniste, aproape de miezul noptii ne-am retras la hotel.

Harta: