Citatul zilei: “Mai avem 20 de km. Hai sa facem ca sa ajungem cu bine.”, Calin
Ziua asta a inceput mai devreme ca de obicei. Am pus ceasul sa sune la 5 si la 5 ne-am si trezit. Decizia a fost luata. Nu mai pierdem vremea si mergem direct la Hanoi. Aproximativ 400 km, urma sa fie record absolut si la viteza medie calculata urma sa dureze cel putin 10 ore sa ajungem. Ne-am dat jos din pat, ne-am facut bagajele si dadeam sa plecam. La care Luci tresare: “Unde mi ceasul?”, eu ii zic: “Sigur ti in bagaj”, dar verifica in bagaj si nu e si acum un minut il facuse. No, da-i si cauta ceasul. Sub pat nu e, ridicam salteaua, nu e, tragem sa mutam patul sa vedem langa perete, cand patul face poc! Si se dezmembreaza. Aparent mobila nu era tocmai high-end in hotelul nostru de lux. Acuma stres ca nu se poate pune patul la loc. Intre timp Luci isi gaseste ceasul in bagaj si noi stam cu patul dezmembrat in mijlocul camerei. Punem salteaua la perete si incepem sa il bocanim toti trei la loc, toate astea la 5 dimineata. Ca norocul, nimeni nu a iesit sa ne ameninte sau sa ne mustreze asa ca am coborat rapid. Afara deja era lumina si soarele pe cer. Ne-am pornit agale si drumul de la “autostrada” pana la drumul principal de coasta a fost destul de misto. Atat ca eram destul de amortit de la oboseala. Am trecut pe langa ceva monument gigantic comunist, ce parea sa comemoreze o lupta, fara sa il prea bagam in seama. Ajungem la drumul principal, AH1 si deja chaosul e in toi. Trafic mare, multe camioane si autobuze. Debandada totala.
Nu trece mult si gasim primul ambuteiaj, cauzat de un tir rasturnat, dar fiind pe motociclete, nu ne prea opreste. Avansam inca un pic si tragem pe dreapta la o benzinarie. Ne intampina doi vietnamezi pusi pe glume. Bem o cafea foarte buna sa ne mai revenim si hranim si caii nostri. Facem cateva poze, astia sunt pe jos de ras cand ne vad cu palarii de-ai lor in cap si ne vedem de drum. Trecem pe langa una din cele mai nostime faze ce le-am vazut. Pe drumul principal, un autobuz s-a stricat si vreo 20 de calatori impingeau. Radeam in casca de nu mai puteam. Asta da serviciu. Platesti biletul si jumatate de drum impingi.
O alta faza antologica s-a petrecut pe centura de la Vinh. Avansam noi voiosi, depaseam ce prindeam si la un moment dat vad politia in fata mea. Ne trage pe dreapta si nu stiam la ce sa ne asteptam. Eu cu Luci ghinionisti, trebuie sa stam, pe Calin, care culmea, nu avea numar pe motor, cum era rupt din a 2-a zi il lasa sa plece. Ne cere pasapoartele si le plaseaza la un coleg. Vine tipul la noi, scoate un pix din buzunar si isi desface palma. Incepe prin a scrie pe palma 62, “this your speed”, sub el 40, “this legal speed, 62 not good”, sub 40 scrie 700.000, “this is fine”, aproximativ 35 $. noi stiam ca amenda trebuie sa fie max 10$ de pers asa ca facem ochii mari cat cepele si zicem “Ooooo, we students, no money. Need money for food, for sleep.” gesticuland fiecare cuvant pe care il zicem. Tipul zice sa asteptam. Merge la seful lui susotesc ei ceva si se intoarce din nou. Palma se desface, se taie peste 700.000 si sub el se scrie 400.000. Noi suntem cu semnul international de ok si ne acceptam in final soarta. Suntem poftiti pe niste scaunele sa ne asteptam randul la amenda, dupa un localnic suparat. Cand ajungem, scriitorul intoarce un proces verbal pe dos cu partea goala si scrie pe el 400.000. Ii pasam suma, gratios isi roteste incheietura si mana ii aterizeaza in buzunar. Primim pasapoartele inapoi si ni se ureaza drum bun si drive safe spre Hanoi.
Calin ne astepta la 500 de metri in curtea unui vanzator sorbind un suc. Am trecut in revista cele anterior intamplate si ne-am vazut de drum stabilind ca luam micul dejun in urmatorul orasel in centru. Ne-a venit pofta de mancare de la atata drum. Traficul devenea infernal iarasi dupa Vinh asa ca am serpuit cu iscusinta printre masini si camioane pana la restaurant, dar odata acolo, ceilalti doi nu erau de gasit. Dau un telefon, nimica. Ma pun la un suc, comand si mancare si dupa jumatate de ora apar si astia doi. Pareau nervosi asa ca nu am zis nimic, ci i-am facut semn direct chelneritei. Pe Luci se vedea ca vrea sa zica ceva si dintr-o data izbucneste: “Tu nu te uiti niciodata in oglinda?! Numai mergi inainte?! Mi s-a rupt cablul de acceleratie si noroc cu Calin ca m-a impins pana la mecanic!”. Normal ca nu am vazut nimic in traficul ala. Dupa doua depasiri nu mai vedeai nimic. Se pare ca baietii au aplicat tehnica impinsului cu piciorul invatata cu o zi in urma si au mers pana la primul mecanic, care iarasi incidental era la vreo 100 m distanta, si in cateva minute problema era rezolvata. Fara telefoane, programari si alte minuni vestice. Cu scuzele de rigoare am continuat drumul.
Urmatoarea bucata a fost cea mai grea din toata excursia. Pe aproximativ 170 km drumul era un santier continuu. Trafic greu, drum de pietris, gropi si praf. Mult, mult praf. La finalul portiunii s-a vazut si pe motocicletele noastre, diverse parti atarnand tinute doar de cabluri, prafuite bine, dar si spatele nostru, care durea de la cate gropi am luat. Am facut multe pauze sa ne mai hidratam sau sa ne revenim, mai ales la preferatele noastre, localurile cu hamac. Tot pe portiunea asta s-a petrecut cea mai infricosatoare faza din excursie. Mergeam linistit cu Calin si un camion intra in deparise de pe contrasens. Si nu avea cum sa execute depasirea ca era prea putin spatiu. Am claxonat noi disperati, dar fara folos. Pe dreapta era drum de lucru si diferenta de nivel destul de mare fata de asfalt. Ce am reusit sa facem a fost sa oprim fiecare intre doua jaloane si sa ne lasam pe o parte cat sa nu cadem in sant. Asa, camionul a trecut la vreo 30 cm de noi. Am injurat bine si ne-am vazut de treaba.
Drumul cu vreo 100 km inainte de Hanoi s-a indreptat, in multe locuri aratand ca un drum express de pe la noi. Prea multe evenimente nu au fost de aici incolo. Mancam kilometri lejer, am vazut un scuterist cazand in timp ce stateam la stop si am facut cunostinta cu niste orasele mici de pe traseu.
Inainte de Hanoi este singura autostrada din Vietnam, ce are in total vreo 45 km. Insa este interzis motociclistilor. Noi foarte convenient am ratat intrarea pe drumul paralel si am continuat pe autostrada. Am trecut si pe langa doua echipaje de politie dar aveau ei alta treaba mai buna de facut. Am prins si un apus de soare magnific peste orezariile de langa autostrada, ce a facut ultima zi pe motor cu atat mai frumoasa.
Cu 9 km inainte de Hanoi, ne-am dat totusi jos, zicand ca e de neam prost sa intram pana in centru asa ilegal (defapt lui Luci si Calin le era frica de amenda), ne-am reincarcat pentru ultima data cu ceva rece si victorios am parcurs ultimii kilometri pana la hotel. Ne-am reamintit de traficul de Ho Chi Minh, ne-am luat doza de adrenalina si dadeam liniute pe la semafoare. A fost misto. Si victoriosi am ajuns la Hotel unde ne astepta o camera tripla, dus cald si aer conditionat.
De aici am urcat in camere si am facut recensamantul. Calin a adus ofranda zeilor drumului o pereche de adidasi si blugi.
Calin a patit-o in a 2-a zi, cand a uitat sa isi aplice crema de soare pe picioare, de acolo arsura puternica, care l-a usturat cateva zile bune.
Restul serii a continut multe beri si cateva meciuri de cupa mondiala in centrul Hanoiului. A mai trecut o zi buna pe motor. Planuiam sa nu fie ultima, sa mai dam o tura, insa nu a mai fost sa fie. Cam aici s-a incheiat peripetia pe motoare. Restul in epilog.
Harta: