Am plecat catre urmatoarea destinatie: Jokursarlon Ice Lagoon. Vremea era buna, in boxele de la masina rasuna un radio local cu piese faine de toate felurile si drumul se intindea drept si lung in fata peste pustiul selenar Islandez. Ma simteam ca prin desertul din Arizona, cu drumurile lor lungi si pustii, ascultand piesa perfecta de road-trip. (desi n-am fost inca in Arizona :P)

Am ajuns la primul obiectiv care era un ghetar imens care se varsa in ocean numit Vatnajokull. Acesta e cel mai mare ghetar din Europa si ca sa-ti faci o idee de cat e de mare poti sa-ti imaginezi 8100 de km patrati iar grosimea medie e de 400 de metri. Ca si referinta, judetul Maramures are 6100 de km patrati. Din ghetar erup pe alocuri vulcani, in acest proces creandu-se lacuri de un albastru intens. E in mod literal “the land of ice and fire”.

Asta se intampla pentru ca Islanda e pe un rift. Sunt doua placi tectonice mari: placa eurasiatica si placa nord-americana. Linia lor de intalnire trece fix prin mijlocul Islandei. Cele doua placi se despart unele de altele, “rupand” islanda in doua. In procesul de despartire erup vulcani, care creeaza pamant nou si Islanda creste incet incet.

Vatnajokull se topeste incet incet, la baza lui fiind o laguna imensa care se varsa in ocean.

Laguna de la baza Vatnajokull

Am vazut pentru prima data foci in laguna. Sunt dragute dar foarte sperioase si seamana cu niste caini acvatici :)

Foca in laguna Vatnajokull

Pentru mine a fost primul contact cu un ghetar si mi s-au parut superbe icebergurile albastre care se desprind din ghetar si plutesc spre ocean. E un albastru foarte intens, pur si transparent.  Oceanul arunca icebergurile inapoi pe plaja cu nisip negru, si ai impresia ca ai ajuns pe o plaja cu diamante. Unele transparente, altele albastre. Am stat mult si am admirat plaja cu diamante si oceanul. Mi-a dat sentimentul acelui loc magic pe care il cautam dinainte sa ma pornesc spre Islanda. Dupa mine, plaja cu iceberguri a fost cel mai fain loc din Islanda si-mi va ramane mereu in memorie.

Jökulsárlón Beach

 

In urmatoarea zi trebuia sa vedem niste pesteri de gheata si un parc national unde urma sa urcam pana la 1200 de metri si sa admiram ghetarul de sus. Vremea insa semana tot mai mult cu cea din ziua in care am ramas blocati. Nevrand sa trecem inca o data prin asta, ne-am intors inapoi si am vorbit cu nenea daca ne mai primeste o zi. La nenea ii platisem oricum doua zile, insa din cauza furtunii din ziua 2, ni s-a decalat programu si el nu a vrut sa ne lasa sa scapam ieftin ci ne-a cerut banii pe doua zile, chiar daca vroiam sa stam doar o zi. Asa ca numai bine ne recuperam o parte din banii care altfel ii pierdeam. Am anulat cazarea de pe booking unde trebuia sa ajungem in seara respectiva cu success (tanti a fost intelegatoare si nu ne-a penalizat cu nimic).

Ca sa nu pierdem ziua pe degeaba, am decis sa mergem in directie opusa, spre nord. Acolo era un orasel mai mic numit Hofn unde nu prea puteai face nimic in afara de piscina in aer liber pe care o aveau.

Afara era vreme ploioasa si vantoasa, asa ca numai bine a mers o baie in apele termale. Islandezii’s sunt mari fani ai bailor si piscinelor si gasesti cate una aproape in fiecare sat pentru ca, din cauza ca e pozitionata intr-o zona vulcanic activa, au multa apa termala (apa calda din pamant). Chiar si apa de la robinet e tot apa termala, si miroase destul de urat a sulf cand faci dus.

Dupa ce ne-am imbaiat bine, am decis sa mancam in oras dupa cateva zile in care am subzistat cu sandwiches. Eu si Sergiu am decis sa incercam ceva specific Islandez asa ca mi-am luat un cod sarat, iar Sergiu si-a luat o langusta pentru ca ii tot facusera reclama lumea pe care am intrebat-o.

Langusta e un fel de homar islandez. E foarte buna si foarte scumpa – la 50 de euro bucata. Dupa faza asta, am hotarat unanim ca moneda Islandei e langusta si tot ce cumparam converteam in languste.

E.g. cazarea din aceeasi zi la pensiune a costat 2 languste pentru 5 persoane, iar cazarea din Reykjavik din ultimele 3 zile a costat 4 languste pentru 5 persoane (foarte ieftin).

Am fost placut impresionat de calitate si tot nu pricep cum un restaurant “satesc” poate fi calitativ mai superior decat ce am mancat pana acuma in Cluj.

Seara, nenea ne-a zis ca pensiunea e full, dar ca, fiindca i-am dat bani pe doua zile, chiar daca nu’s cele doua zile care le-am rezervat, o sa ne cazeze la el in casa. Casa in care statea era foarte interesanta. Semana cu casa unui elf, cu multe camarute mici si mii de lucrusoare ornamentale, de toate felurile imprastiate peste tot. Ne-a spus ca e o casa traditionala, mostenita de la mama lui si construita parca prin 1938.

 

One thought on “Islanda, Ziua 4 si 5: Vatnajokull, Jokursarlon Ice Lagoon, Hofn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>