Dimineata ne-am trezit fresh. Ne-am lasat pe mainile lui Amir, cum dupa un telefon a aflat ca prin coincidenta, fix in weekendul acela nu avea curse, asa ca ne putea acompania peste tot. Am inceput cu un mic dejun traditional. Am cumparat tot felul de branzeturi, nuci si seminte, lipie toate servite in stil vechi, pe jos pe o patura. Am terminat micul dejun savurand un ceai. Dupa asta am plecat de acasa, tot cu Amir la volan iar prima destinatie a fost turnul Azadi, care reprezenta poarta de vest catre Teheran si a fost ridicat pentru a comemora 2500 de ani de la aparitia impreiului Persan. Este un monument impresionant atat prin marime cat si prin culoarea interesanta pe care o are marmura cu care este placata.

DSC_0110 (1024x680)

DSC_0111 (1024x680)

DSC_0114 (1024x680)

Este incercuit cu un sens giratoriu enorm iar noi am parcat ilegal cat sa apucam sa il vizitam rapid. Pe un soare arzator am traversat alergand printre masinile ce treceau in viteza si eram la baza monumentului. Din pacate in muzeul de sub el nu am putut intra, cum se desfasurau munci serioase de renovare dar am dat o tura prin parcul de langa monument sa tragem niste cadre rapide. In nici zece minute eram inapoi la Amir, care in stilul caracteristic deja vorbea zambind cu niste taximetristi din zona. Inca doua, trei poze de grup si eram gata de drum.

DSC_0116 (1024x680)

Urmatoarea destinatie, turnul Milad. Ne facem loc pe autostrazile ce impanzesc orasul in timp ce filozofam in masina despre prostitutia dintr-o tara islamica. Aflam ca exista prostitutie si culmea, de obicei cei care se ocupa cu eradicarea acesteia, sunt cei mai fideli clienti. Deasemenea, daca un client vrea sa scape gratis dupa un numar, adesea se ajunge la santaj ca va fi denuntata autoritatilor. Ajungem la turn si facem un tur al sau. Are iz de mall romanesc, cu foodcourt si multe magazinase de suveniruri, singura chestie mai iesita din comun fiind niste femei care fac manual un covor persan imens.

DSC_0136 (1024x680)

DSC_0140 (1024x680)

DSC_0149 (680x1024)

DSC_0166 (1024x680)

Decidem sa nu urcam in turn, cum Teheran e inconjurata de munti si Muntele Tochal era urmatoarea noastra destinatie, de unde privelistea urma sa fie mult mai faina. Revenim pe autostrazi si mai apoi coboram intr-un cartier de bogatasi prin care ne invartim sa gasim un supermarket pentru a satisface pofta de tigari al lui Luci. Intram intr-un magazin high end care arata ca si cele din Germania. Preturile sunt pe masura iar marfa este cea cu care am fost obisnuit cand am locuit la Berlin. Iata ca la atatia kilometri departare, cei care isi permit, pot consuma aceleasi delicatese ca si neamtul din Munchen.

 

Ajungem la parcarea de la baza muntelui si dupa ce ne tragem sufletul cu niste fistic Iranian, o luam catre statia de telescaun.

DSC_0177 (1024x680)

Amir ne povesteste ca iarna acolo este zapada serioasa si se schiaza. Ti destul de greu sa crezi asta la temperatura de 32 de grade de afara. Ne plimbam agale pe curbele asfaltate in timp ce studiem oamenii care trec pe langa noi. Cupluri, familii, batrani isi fac plimbarea de seara pe coasta muntelui prafuit. Observam ca suntem singurii turisti care se plimba acolo. Asta bineinteles atrage priviri. Pe ascuns lumea se mai uita la strainii care s-au ratacit in marele Teheran, mai ales doua tipe care urca dealul in acelasi ritm cu noi. Odata ajunsi la baza telescaunului ne oprim sa gustam un sandwich, specialitate locala si ne punem la o masa de la care admiram privelistea. Sub noi se intinde Teheranul cat vezi cu ochii. Pana si turnul Milad, care este a sasea ca si marime in lume pare mic.

DSC_0186 (1024x680)

DSC_0193 (1024x680)

Amir dispare cateva minute si ghici ce, se intoarce cu tipele care ne urmareau la urcare. Una este profesoara de engleza si cealalta lucratoare sociala. Se aseaza parca un pic speriate la masa, de parca nu si-ar dori sa fie vazute luand contact cu strainii, dar curiozitatea si Hamt Reza le propulseaza inainte. Ne distram bine cand, foarte tacticos, isi trag scaunele spre coltul mesei, putin indepartati de noi.

DSC_0196 (1024x680)

Le asiguram ca desi venim din Transilvania, nu le vom musca precum Dracula intentiona cu tinerele din satele vecine. Si iarasi surpriza, nu au auzit de Dracula. Fir-ar! Liviu le explica cu rabdare si ele raspund cu un Oooooo! Aaaaaa! Povestim despre viata din Iran dar fetele sunt destul de crispate in continuare si ne raspund destul de simplu, fara culoare. Visul lor este sa calatoreasca in afara granitelor atat reale cat si cele ideologice, insa nu suntem convinsi daca au deschiderea pentru asta. In tot acest timp Amir ne face cateva poze, insa se feresc sa apara in ele. Parca asteapta sa sune clopotelul care sa le salveze ca pe un boxer care ia bataie de la un adeversar. Ne ridicam de la masa si chinul se termina.

 

Coboram muntele si lui Amir ii mai vine o idee de ce specialitate sa incercam. Gaseste la una din cafenelele de pe marginea drumului o bautura specifica Iranului cu multe seminte mici in ea, care plutesc ca niste mormoloci. Merge la tipul de la bar si ii spune povestea noastra si omul este din nou un Iranian ospitalier. Platim doua sucuri si primim patru. In timp ce stam pe strada si bem, un tanar localnic vine si ne saluta. Ne intreaba de unde suntem si raspunsul vine prompt: Romania. “Aaaa, Romaniaaaaa!!! Am multa muzica romaneasca pe telefon!”. Isi scoate Iphone-ul si intra in album sa ne arate discografia completa de la Inna pe care o asculta cu mare placere. Aparent Inna este foarte apreciata si faimoasa in Iran. Nici nu ma mir, din moment ce se remarca mai mult prin formele ei si vestimentatia sumara decat talent muzical. Probabil ca multi tineri Iranieni au visat la ea. Tipul insista sa ne explice cat este el de deschis la schimburi culturale si cat de mult apreciaza ca am venit sa vizitam Iranul. A tot repetat chestia asta pana i-am urat drum bun si dupa vreo zece strangeri de mana ne-a si lasat sa plecam.

 

Pe traficul haotic de seara ne-am indreptat acasa. Amir trebuia sa se intoarca la ai lui, deoarece mamei sale i se facuse deja dor de el, asta insemnand ca noi ramaneam singuri la apartament. Liviu s-a retras sa doarma iar eu cu Luci am decis sa iesim in cartier sa exploram imprejurimile. Desi era doar ora 10 intr-o seara calduroasa de vara, nu era nici o miscare pe strazi. Aproape totul era inchis sau in curs de inchidere, noi ramanand fara nici o aventura pe care sa o putem povesti nepotilor. Asa ca si noi am parcat de noapte, ca aveam somn de recuperat.

 

Ziua urmatoare a continuat tot pe mainile lui Amir. Agale ne-am indreptat catre strada Valiasr, cea mai lunga strada din orientul mijlociu, recunoscuta deasemenea pentru copacii frumosi care fac o plimbare pe ea atat de agreabila cat si pentru magazinele care se insiruie una dupa alta. Cu greu am gasit un loc de parcare si ne-am indreptat catre muzeul cinematografiei ce se afla intr-un palat superb din gradinile Ferdows. Am admirat complexul in timp ce niste tipe ne admirau pe noi. Amir nu a pierdut nici o secunda si le-a abordat. Nu vorbeau engleza dar erau mult mai relaxate ca si fetele de pe munte. Erau mai mult decat bucuroase sa sa ne pozam asa ca am imortalizat momentul intr-o poza stil liceeni in parc.

DSC_0004 (1024x680)

De aici ne-am plimbat pe Valiasr un pic, Amir a rezolvat o degustare de bunatati ca de obicei si ne-am indreptat catre palatul Mellat, fosta resedinta a Sahului Iranului.

 

Iarasi parcam pe unde apucam si luam un taxi pana la intrarea care este undeva dupa colt. Acolo este destul de confuza treaba. La ghiseu este un meniu intreg de preturi care difera in functie de turist/localnic si muzeele din complex pe care vrei sa le vezi. Ne alegem din meniu resedinta sahului cu garnitura de Muzeul Masinilor Regale. Toata portia asta iese pe la 14$. Intram in Casa Alba si ne primeste o ghida, care ne ofera un tur gratuit, pentru ca suntem straini. Camerele decorate cu artefacte incredibile se succed una dupa alta. Esti uimit de atentia de detaliu si voluptatea in care traia sahul. Deasemenea, aici gasim una dintre cele mai mari covoare persane din Iran. Nu-mi da pace ideea ca atunci cand traiesti in asemenea conditii, e greu sa simti si sa crezi prin ce trece omul de rand. Mai departe am continuat catre colectia de masini care intre noi fie vorba nu era asa mare si cu atat mai putin impresionanta. O masina de lux, una de demnitari, vreo doua mai sport si ceva pentru distractie pe nisip. In zece minute am si terminat.

DSC_0006 (1024x680)

DSC_0010 (1024x680)

DSC_0011 (680x1024)

 

DSC_0016 (1024x680)

De aici ne-am indreptat catre piata Tajrish unde se gaseste bazarul cu acelasi nume si moscheea Emamzadeh Saleh unde se gasesc ramasitele fiului unuia dintre imami. Cum intram in moschee iarasi ne loveste mirosul de picioare si parca suntem in Sultan Ahmet din nou. Insa ce este diferit aicea sunt decoratiunile interioare. Peretii sunt acoperiti cu sute de mii de bucati mici de oglinda care fac locul sa para fantastic. Lumina se refracta in toate partile ca si intr-un caleidoscop si culorile se joaca in jurul tau ca intr-un dans nebun.

DSC_0018 (1024x680)

DSC_0020 (1024x680)

 

DSC_0026 (1024x680)

Iesim si urmeaza bazarul. Bem niste suc de fructe proaspete, Luci intra in modul suporter si se apuca de cautat fular cu o echipa de fotbal iar pe Liviu il cuprinde febra cadourilor si ajungem din nou intr-un magazin cu esarfe. Liviu se usureaza de 10$ si primeste in schimb o esarfa dintr-un material extrem de fin de mai-mai si eu scot suma ceruta. Insa imi stapanesc impulsul de a cumpara ca si un mare maestru zen si ma duc mai departe nepasator. Luci afla dezamagit ca acolo nu se gasesc fulare, iar pentru asta trebuie sa mergem 25 de kilometri pana in bazarul vechi. Il refuzam si il ademenim cu un shashlik si nu unul oarecare. Amir ne duce la cel mai bun loc din zona si ca de obicei ne negociaza o oferta de ospitalitate pentru toti. Patru shashlikuri la pret de doua, pentru ca baietii au mult pana in Mongolia. Si mama ce bune sunt shashlikurile. Mancam cu pofta si nu lasam aproape nimic. Carnea ti se topeste in gura. Amir ne spune ca este cel mai bun din oras si vine destul de des cu prietenii aici. Ii multumim si revenim la el la apartament. Vrem sa ne spalam hainele deoarece stam cam prost cu rezerva de lucruri curate. Amir ne gaseste in apropiere o spalatorie profesionala unde ne lasam hainele dar si o poala de bani, asta chiar si dupa negociere. Pe Liviu il apuca mersul la toaleta si nu mai poate astepta. In regim de urgenta gaseste Amir un proprietar de magazin din zona care ne ajuta si il trimite pe Liviu undeva la subsol. Se intoarce iar noi zambind malefic il intrebam: “No, Liviu, a fost hartie igienica?”, la care Liviu cu o fata serioasa: “Normal ca nu a fost. Am folosit metoda traditionala. Nu vi se pare mai igienic asa? Cu hartia nu poti curata la fel de bine ca si cu apa iar cand ai terminat te speli pe mana exact ca dupa dus”. Trebuie sa recunosc ca pare sa aiba dreptate, dar de mistourile lui Luci tot nu scapa. Trebuie sa ne gandim daca mai dam mana cu Liviu in zilele ce urmeaza, dar practic vorbind, face sens treaba.

 

Ne mai plimbam pe la cofetariile din zona, cum urmeaza sa mergem sa vizitam parintii lui si nu putem sa aparem cu mana goala. Cumparam tot felul de bunatati si revenim la Mongolul nostru ce e manat de Amir prin traficul de seara pana parintii lui. Deja cand intram pe holul blocului de apartamente se simte opulenta. Peretii sunt placati cu marmura de o calitate si stralucire iesita din comun si totul este asezat la poloboc. Luam liftul pana la etajul patru iar acolo, o usa maro inchis din lemn masiv se deschide si de dupa ea apare mama lui Amir. Ne pofteste sa intram in casa cu un zambet larg pe buze. Inauntru gasim o imbinare de traditional cu modern si dovada ca suntem la cineva din patura de sus a societatii. Ne descaltam pe holul scurt si in fata noastra se deschide un living contopit cu o bucatarie imensa. Bucataria este ultra moderna cu mobila si echipament ultimul racnet iar in dreapta un living cu nelipsitul covor persan pufos ce acopera aproape toata incaperea, mobila de sufragerie de lemn masiv si de cea mai buna calitate si un televizor lcd cat jumatate de masa de ping pong. Pe acesta merge un canal de muzica pe care fetele danseaza in bikini pe o plaja. Parca ne simtim ciudat pentru cateva momente dar cei din jur ne molipsesc cu atitudinea lor relaxata, in frunte cu Amir. El este atat gazda cat si translator cum este singurul din familie fluent in engleza. Ne face cunostinta cu tatal lui, un om serios pe la 55-60 de ani, cu parul cret si mustata stufoasa. Pare genul de om foarte muncitor pe care il si duce mintea. Ne studiaza fara sa spuna prea multe. Apar si cele doua surori, despre care ne-a povestit pe scurt cat am stat la povesti la el la apartament. Fetele ies in haine de casa, mulate pe corp si spre surprinderea noastra foarte aranjate. Amandoua sunt vopsite blonde, ceea ce este foarte popular in Iran, machiate si au manichiura si pedichiura impecabila. Par fericite sa ne vada si dupa cat de mult se pare ca s-au pregatit, usor emotionate. Mama lui Amir pare genul de femeie infipta, stapana pe tot ceea ce inseamna gospodarie si familie. Din doua miscari apar in fata noastra niste farfurii si un platou cu fructe proaspete si suntem asezati in jurul masutei de cafea sa povestim.

 

Amir face deschiderea, pe un ton mai negativ, spunandu-i parintilor despre faptul ca lumea isi facea griji ca venim sa vizitam Iranul si cine stie daca vom fi rapiti. Parintii dau dezaprobator din cap si mama scoate sunetele de tsk-tsk-tsk-tsk. Incepe schimbul cultural si dam raspunsul la orice intrebare vine in directia noastra. Mama este prima la chestionat si de cate ori primeste un raspuns, da dezaprobator din cap si scoate sunetele, la fel, de dezaprobare. Suntem intrebati pe rand daca suntem casatoriti, care este parearea in occident depre Iran, cum functioneaza media la noi, de ce se doreste propagarea acestei imagini. Continuam pe un ton mai optimist intreband despre fetele in bikini de pe televizor. Amir raspunde zambitor ca intr-adevar sunt niste posturi interzise in Iran iar cantaretii sunt Iranieni stabiliti in Statele Unite ale Americii de ceva vreme, dar ei si-au cumparat antena parabolica si au un abonament special, care le permite sa vada cam orice isi doresc. Aflam si de covorul persan de pe jos ca este unul destul de special si costa undeva in jur de zece mii de dolari. Mai povestim despre cum si-a cladit cariera tatal lui Amir, cum se fac banii din afaceri in Iran, despre surorile lui, ce este de vazut in Iran si multe altele. Amir ne arata camera in care a crescut si terminam seara excelenta cu o poza de grup.

DSC_0032 (1024x680)

Ne luam la revedere si ne intoarcem la apartamentul de burlac al lui Amir. Pe drum il intreb de ceva ce mi s-a parut interesant. La ei acasa, cum totul era super modern, am fost surprins ca la toaleta am gasit clasica gaura in podea. Amir imi raspunde cu o fata ultra serioasa ca asa este normal. Urmatoarea mea nelamurire este daca in cazul asta si faci pipi din picioare, deoarece asa tinzi sa stropesti totul in jur. Raspunsul este ca nu, inveti de mic sa il faci din ghemuit. E destul de rezonabil, ca doar si in Romania am auzit fete reprosand ca noi baietii cam murdarim baia facand acest lucru in modul traditional. Te pune pe ganduri aceste lucruri si anume ca unele obiceiuri sunt mai practice in alte locuri ca si minunata si evoluata noastra Europa, chiar daca lumea tinde sa faca misto de tine daca le aplici, cum ar fi in cazul acesta ca nu esti un barbat adevarat daca faci pipi asezat.

 

Revenim la apartament pentru ultima noastra seara din Teheran. Ne afundam din nou in povesti pe canapelele din sufragerie. Ne minunam toti trei cum de Amir a fost asa o gazda minunata. Un om ocupat sa isi rupa trei zile din programul lui pentru niste necunoscuti si sa ii trateze ca pe niste prieteni de o viata. Omul se deschide si ne explica cum a ajuns la a trata lumea altfel. In tinerete era si el mai teribilist si plin de el. Venea dintr-o familie instarita, totul i se permitea si cerul era limita. Avea bani, umbla la petreceri, iesea cu prietenii si totul parea sa mearga perfect. Intr-o noapte isi conducea BMW-ul prin oras si intr-o intersectie unde nu a acordat prioritate a acrosat o masina. El nu a patit nimic insa masina pe care a lovit-o avea in ea un cuplu iar femeia era gravida. S-a speriat foarte tare ca viitoarea mama a patit ceva si consecintele pentru el ar fi urmat sa fie drastice. Avea nevoie de cineva sa vina sa il ajute iar dintre toti prietenii zambareti la petreceri nici unul nu era de gasit sau efectiv l-au lasat de izbeliste sa se descurce singur. Doar unul singur a aparut, l-a ajutat si l-a sustinut in acele momente grele. A fost un moment de cotitura in care si-a dat seama ca era pe o cale gresita si facea multe lucruri care in loc sa il faca mai bun, il trageau in jos. Si-a dat seama cat de prost este anturajul in care se invarte si cat de rari is prietenii adevarati. A fost o lectie importanta despre cat de esentiala este bunatatea in viata noastra si de atunci incerca sa aplice asta pe cat posibil si prin extensie, incerca sa ne ajute si pe noi. Este o intamplare ce te pune pe ganduri. Poti sa iti pui si tu oricand intrebarile astea. Ma aflu intr-un anturaj bun? Ma ajuta sa devin mai bun sau mai rau? Ne ocupam timpul cu lucruri care merita? Gandindu-ma in retrospectiva la aceste intrebari deja simteam ca am avut momente in viata in care nu faceam alegerile cele mai bune si acuma era un moment bun sa le analizez si sa invat ceva mai mult din ele decat puteam atuncea.
Seara continua pana adanc in noapte cu tot felul de discutii care mai de care filosofice. Noi ne facem planul de bataie pe ziua urmatoare, cand decidem ca o luam catre marea Caspica, pentru o prima baie in excursia asta.

Citeste continuarea aici.

One thought on “Teheran, ca la mama acasa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>