Ziua asta a inceput mai devreme ca de obicei. Am pus ceasul sa sune la 5 si la 5 ne-am si trezit. Decizia a fost luata. Nu mai pierdem vremea si mergem direct la Hanoi. Aproximativ 400 km, urma sa fie record absolut si la viteza medie calculata urma sa dureze cel putin 10 ore sa ajungem. Ne-am dat jos din pat, ne-am facut bagajele si dadeam sa plecam. La care Luci tresare: “Unde mi ceasul?”, eu ii zic: “Sigur ti in bagaj”, dar verifica in bagaj si nu e si acum un minut il facuse. No, da-i si cauta ceasul. Sub pat nu e, ridicam salteaua, nu e, tragem sa mutam patul sa vedem langa perete, cand patul face poc! Si se dezmembreaza. Aparent mobila nu era tocmai high-end in hotelul nostru de lux. Acuma stres ca nu se poate pune patul la loc. Intre timp Luci isi gaseste ceasul in bagaj si noi stam cu patul dezmembrat in mijlocul camerei. Punem salteaua la perete si incepem sa il bocanim toti trei la loc, toate astea la 5 dimineata. Ca norocul, nimeni nu a iesit sa ne ameninte sau sa ne mustreze asa ca am coborat rapid. Afara deja era lumina si soarele pe cer. Ne-am pornit agale si drumul de la “autostrada” pana la drumul principal de coasta a fost destul de misto. Atat ca eram destul de amortit de la oboseala. Am trecut pe langa ceva monument gigantic comunist, ce parea sa comemoreze o lupta, fara sa il prea bagam in seama. Ajungem la drumul principal, AH1 si deja chaosul e in toi. Trafic mare, multe camioane si autobuze. Debandada totala.

Nu trece mult si gasim primul ambuteiaj, cauzat de un tir rasturnat, dar fiind pe motociclete, nu ne prea opreste. Avansam inca un pic si tragem pe dreapta la o benzinarie. Ne intampina doi vietnamezi pusi pe glume. Bem o cafea foarte buna sa ne mai revenim si hranim si caii nostri. Facem cateva poze, astia sunt pe jos de ras cand ne vad cu palarii de-ai lor in cap si ne vedem de drum. Trecem pe langa una din cele mai nostime faze ce le-am vazut. Pe drumul principal, un autobuz s-a stricat si vreo 20 de calatori impingeau. Radeam in casca de nu mai puteam. Asta da serviciu. Platesti biletul si jumatate de drum impingi.

O alta faza antologica s-a petrecut pe centura de la Vinh. Avansam noi voiosi, depaseam ce prindeam si la un moment dat vad politia in fata mea. Ne trage pe dreapta si nu stiam la ce sa ne asteptam. Eu cu Luci ghinionisti, trebuie sa stam, pe Calin, care culmea, nu avea numar pe motor, cum era rupt din a 2-a zi il lasa sa plece.  Ne cere pasapoartele si le plaseaza la un coleg. Vine tipul la noi, scoate un pix din buzunar si isi desface palma. Incepe prin a scrie pe palma 62, “this your speed”, sub el 40, “this legal speed, 62 not good”, sub 40 scrie 700.000, “this is fine”, aproximativ 35 $. noi stiam ca amenda trebuie sa fie max 10$ de pers asa ca facem ochii mari cat cepele si zicem “Ooooo, we students, no money. Need money for food, for sleep.” gesticuland fiecare cuvant pe care il zicem. Tipul zice sa asteptam. Merge la seful lui susotesc ei ceva si se intoarce din nou. Palma se desface, se taie peste 700.000 si sub el se scrie 400.000. Noi suntem cu semnul international de ok si ne acceptam in final soarta. Suntem poftiti pe niste scaunele sa ne asteptam randul la amenda, dupa un localnic suparat. Cand ajungem, scriitorul intoarce un proces verbal pe dos cu partea goala si scrie pe el 400.000. Ii pasam suma, gratios isi roteste incheietura si mana ii aterizeaza in buzunar. Primim pasapoartele inapoi si ni se ureaza drum bun si drive safe spre Hanoi.

Calin ne astepta la 500 de metri in curtea unui vanzator sorbind un suc. Am trecut in revista cele anterior intamplate si ne-am vazut de drum stabilind ca luam micul dejun in urmatorul orasel in centru. Ne-a venit pofta de mancare de la atata drum. Traficul devenea infernal iarasi dupa Vinh asa ca am serpuit cu iscusinta printre masini si camioane pana la restaurant, dar odata acolo, ceilalti doi nu erau de gasit. Dau un telefon, nimica. Ma pun la un suc, comand si mancare si dupa jumatate de ora apar si astia doi. Pareau nervosi asa ca nu am zis nimic, ci i-am facut semn direct chelneritei. Pe Luci se vedea ca vrea sa zica ceva si dintr-o data izbucneste: “Tu nu te uiti niciodata in oglinda?! Numai mergi inainte?! Mi s-a rupt cablul de acceleratie si noroc cu Calin ca m-a impins pana la mecanic!”. Normal ca nu am vazut nimic in traficul ala. Dupa doua depasiri nu mai vedeai nimic. Se pare ca baietii au aplicat tehnica impinsului cu piciorul invatata cu o zi in urma si au mers pana la primul mecanic, care iarasi incidental era la vreo 100 m distanta, si in cateva minute problema era rezolvata. Fara telefoane, programari si alte minuni vestice. Cu scuzele de rigoare am continuat drumul.

Urmatoarea bucata a fost cea mai grea din toata excursia. Pe aproximativ 170 km drumul era un santier continuu. Trafic greu, drum de pietris, gropi si praf. Mult, mult praf. La finalul portiunii s-a vazut si pe motocicletele noastre, diverse parti atarnand tinute doar de cabluri, prafuite bine, dar si spatele nostru, care durea de la cate gropi am luat. Am facut multe pauze sa ne mai hidratam sau sa ne revenim, mai ales la preferatele noastre, localurile cu hamac. Tot pe portiunea asta s-a petrecut cea mai infricosatoare faza din excursie. Mergeam linistit cu Calin si un camion intra in deparise de pe contrasens. Si nu avea cum sa execute depasirea ca era prea putin spatiu. Am claxonat noi disperati, dar fara folos. Pe dreapta era drum de lucru si diferenta de nivel destul de mare fata de asfalt. Ce am reusit sa facem a fost sa oprim fiecare intre doua jaloane si sa ne lasam pe o parte cat sa nu cadem in sant. Asa, camionul a trecut la vreo 30 cm de noi. Am injurat bine si ne-am vazut de treaba.

Drumul cu vreo 100 km inainte de Hanoi s-a indreptat, in multe locuri aratand ca un drum express de pe la noi. Prea multe evenimente nu au fost de aici incolo. Mancam kilometri lejer, am vazut un scuterist cazand in timp ce stateam la stop si am facut cunostinta cu niste orasele mici de pe traseu.

Inainte de Hanoi este singura autostrada din Vietnam, ce are in total vreo 45 km. Insa este interzis motociclistilor. Noi foarte convenient am ratat intrarea pe drumul paralel si am continuat pe autostrada. Am trecut si pe langa doua echipaje de politie dar aveau ei alta treaba mai buna de facut. Am prins si un apus de soare magnific peste orezariile de langa autostrada, ce a facut ultima zi pe motor cu atat mai frumoasa.

Cu 9 km inainte de Hanoi, ne-am dat totusi jos, zicand ca e de neam prost sa intram pana in centru asa ilegal (defapt lui Luci si Calin le era frica de amenda), ne-am reincarcat pentru ultima data cu ceva rece si victorios am parcurs ultimii kilometri pana la hotel. Ne-am reamintit de traficul de Ho Chi Minh, ne-am luat doza de adrenalina si dadeam liniute pe la semafoare. A fost misto. Si victoriosi am ajuns la Hotel unde ne astepta o camera tripla, dus cald si aer conditionat.

De aici am urcat in camere si am facut recensamantul. Calin a adus ofranda zeilor drumului o pereche de adidasi si blugi.

Calin a patit-o in a 2-a zi, cand a uitat sa isi aplice crema de soare pe picioare, de acolo arsura puternica, care l-a usturat cateva zile bune.

Restul serii a continut multe beri si cateva meciuri de cupa mondiala in centrul Hanoiului. A mai trecut o zi buna pe motor. Planuiam sa nu fie ultima, sa mai dam o tura, insa nu a mai fost sa fie. Cam aici s-a incheiat peripetia pe motoare. Restul in epilog.

Harta:

The post Vietnam, ziua 9: Undeva pe autostrada Ho Chi Minh – Hanoi appeared first on Masters Of Adventure.

Dimineata in Dong Hoi era linistita. E un oras turistic doar in sensul ca lumea se opreste aici sa doarma in drum spre parcul national Phong Nha Ke Bang, care face parte din patrimoniul UNESCO si are cea mai mare pestera din lume si a doua cea mai mare pestera din Vietnam. Noi am inceput devreme ca de obicei. Service-check-ul pentru motor ne-a prins din urma iar eu cu Calin aveam probleme cu lantul. Asa ca ne-am lasat motocicleta la service-ul autorizat Honda la cateva case de hotel si ne-am dus sa mancam. Pe cand ne-am intors, doar un motor jumate era gata asa ca am mai stat pe malul raului deloc spectaculos inca vreo ora sa se termine revizia. Cu lanturi scurtate si ulei nou in motor am luat-o la drum. Dupa 60 km eram la intrarea parcului. Incepeam sa fim din nou incantati.

Am ajuns incet la intrarea principala, cu o parcare bine organizata, asemanator cu ce vezi in occident. Casa mare de bilete, restaurant, magazine cu suveniruri. Am inceput sa studiem oferta si deja incepea sa ne pare rau. Puteai sa merg intr-un treck de 3 zile pana la cea mai mare pestera din lume, sa petreci timp in jungla, sa faci trasee sau ce fac majoritatea, adica sa inchiriem o barca si sa mergem pana la pestera Phong Nha, a doua cea mai mare pestera din vietnam. Nici varianta asta nu era prea rea. De obicei o barca era inchiriata de un grup de pana la 12 oameni asa ca am vrut initial sa ne aciuim la un grup, dar dupa ce am asteptat am zis ca facem o aroganta si platim noi cei 35$ pentru inchirierea barcii si inca 4$ pe bilet. Si a meritat din plin. Ne-am facut plinul cu bere si biscuiti Oreo si am mers in parcarea de barci.

Acolo un tip ne-a facut semn sa il urmam si un capitan cu fi-su ne-au luat la bord. Am pornit pe rau in sus. Formatiunile carstice se insirau pe un mal si altul ca niste palarii de vrajitoare ce ne ghidau catre intrarea in pestera. Era soare afara, ne bucuram de bere si Oreo si voia buna era la maxim.

In apoximativ 40 de minute am ajuns la intrarea pesterii. Spre mirarea noastra acolo nu a trebuit sa coboram din barca. Pur si simplu motoarele s-au oprit, barca s-a decapotat si baietii au inceput sa vasleasca. Partea deschisa turistilor are 1.5 km lungime si a fost fantastic. Erau niste stalactite extrem de mari inauntru, daca bine imi amintesc printre cele mai mari din lume, una din ele in jur de 8m lungime.

Aici e pacat ca nu aveam DSLR-ul la mine. Cu mobilul se poate cuprinde doar partial ce este inauntru in adevarata sa splendoare. Ne-am delectat in pestera, o parte mica de la intrare l-am facut pe jos si barca ne astepta la iesire sa plecam. Cand scoatem capul din pestera, surpriza. Ploua de rupea.

Nu a ramas decat sa speram ca pe cand ajungem in “port” sa se opreasca sau macar lase ploaia. Pelerine si experienta aveam deja. Si intr-adevar, pe cand am ajuns era mai lejera treaba. Dupa experienta de o zi inainte, mi-am cumparat 2 pungi cu care mi-am infasurat picioarele si cu care aratam cel mai ridicol din statiune. Dar functiona. Presupun ca trucuri vechi de motociclist. Incetisor ne-am pornit la drum dar stateam prost cu benzina si aici am facut o prostie ca imi aminteam ca este o statie in directia din care am venit, care nu era de gasit. Pana la urma am gasit la unul in curte o benzinarie de sat, dar ne-a costat vreo 40 de minute la drum. Pe cand am alimentat ploaia se oprise si peisajul era superb.

Drumul se usca din ce in ce mai tare, traficul se rarea si iar ne simteam ca si pe terenul nostru de joaca. Am urcat un deal si in varf iesea soarele de dintre nori. A fost una dintre cele mai frumoase iesiri de genul asta pe care le-am vazut vreodata. Am stat sa pozam faza alaturi de o duba de turisti localnici.

La coborare soarele a iesit complet si restul dupa-amiezii a fost excelent. Vant in plete, vreme buna si trafic rarefiat. Asa am rulat pana spre intunecare.

La intunecare dezastrul a lovit. Luci si-a dat drumul la lampa si ceva a puscat in motor. Initial nu lumina iar mai apoi nu vroia sa mai porneasca si cand dadea la kickstarter sa porneasca troncanea ceva inauntru. Eram in mijlocul campului, dar trecusem printr-un sat cu cativa kilometri in urma asa ca m-am intors sa caut reprezentantul oficial Honda. N-a fost greu de gasit ca avea semn in fata portii. Am intrat pe intuneric la el in casa. Saracul om lua cina cu familia si va dati seama ce fata a facut cand ii intra un turist strain la el in casa gesticuland. Cumva ne-am inteles ca am nevoie de o sfoara. Am gasit ceva pe veranda si cand ma intorceam la motor vad ca astialalti doi apar, Luci fiind impins cu piciorul de un alt reprezentant oficial Honda. Cica stateau in drum a venit tipul asta si s-a uitat si prins din prima ce are motorul. A incalecat pe motorul lui, a pus piciorul pe motorul lui Luci si i-a dat drumul spre atelierul lui. I-am multumit primului om pentru sfoara si ne-am dus vis a vis la atelier. Mecanicul acesta era incredibil. I se misca mana cum nu am vazut la nimeni pana acuma. S-a dus in spate, a gasit un alternator de pe alt motor l-a montat si mai apoi a insistat sa polizeze protectia de lant sa se potriveasca cu noua piesa. Toata miscarea a durat aproximativ 25 de minute cu tot cu test drive-ul de dupa. Cost total, 13$.

Ne-am continuat drumul pe noapte, cum nu prea era trafic dar la viteza redusa. Lampa lui Luci nu prea batea asa ca trebuia sa tina aproape de unul din noi. Ne-am oprit si in camp, unde am aflat pentru prima data ca Calin este pasionat de astronomie. Stelele se vedeau foarte clar in seara aia. Am povestit un pic despre constelatii si ne-am continuat drumul. Am ajuns intr-un orasel si deja se simtea oboseala. Tensiunea se simtea in aer, Luci se plangea de lumina si faza cu vaca cu o zi inainte, lui Calin ii era super foame si nu intelegea cum putem noi trai numai cu bere iar eu vroiam sa ajungem la Vinh. Am luat cea mai inteligenta decizie si am intrat la primul restaurant.

Ne-am mai dres cu un Pho si ne reveneam. Incepeam sa ne relaxam si am luat a doua decizie inteligenta pe ziua aia. Un pic mai in spate am vazut un hotel fain intr-o intersectie si am decis ca dormim acolo si ziua urmatoare urma sa pornim super devreme. Tragem in parcarea hotelului, care era unul de 4 stele intr-un oras de camionagii. Mergem la receptie si camera tripla era la 15$. L-am luat pana nu s-a razgandit. Ceva nu parea in regula. Am dat verdictul ca probabil era un loc in care ceva mahar din zona isi spala banii, dar ce poti sa zici, ne-am bucurat din plin de camera super misto, de accesul la acoperis si berile baute acolo, meciul de fotbal de la barul de vis a vis si mai apoi un somn binemeritat.

Harta aproximativa:

The post Vietnam, ziua 8: Dong Hoi – Undeva pe autostrada Ho Chi Minh appeared first on Masters Of Adventure.

Ziua a inceput devreme, dupa un mic dejun rapid, la ora 9 eram deja in fata motocicletelor tragand de coardele elastice pentru fixarea bagajelor. Facea sens, ca urma sa intram pe autostrada Ho Chi Minh, ce serpuieste prin jungla pe langa granita cu Laos. Am pornit agale prin traficul de dimineata si nici nu am facut cateva sute de metri ca deja aveam primele probleme. Luci nu prea era in forma, ii cam murea motorul si erau probleme mari la repornire. I s-au rupt tenisii cu care au venit iar kickstarter-ul nu avea cauciuc pe el, asa ca de cate ori incerca sa il reporneasca il lovea in talpa si durea din ce in ce mai tare. Trebuia gasita o solutie. Ne-am urmat drumul spre iesirea din Hue si unde am vazut un sir de magazine, am tras pe dreapta. Luci a inceput cautarea pentru un set de incaltaminte dar e o problema mare in Vietnam, cum statura locuitorilor nu e tocmai aceeasi ca si a celor din Europa, asa ca incearca tu sa gasesti pantofi 44, undeva la marginea orasului. Solutia salvatoare a venit de la un magazin high end de sandale, unde trebuie sa recunoastem ca Luci s-a rasfatat, gasind si cumparand sandale cu partea de piele PRADA si talpa GUCCI cu 10$.

Cu problema rezolvata am iesit relaxati din Hue si am luat-o spre jungla. Drumul a inceput cu o calitate indoielnica, aproximativ ca si pe un drum judetean vechi de pe la noi, dar in apropiere de autostrada Ho Chi Minh, am dat de o portiune proaspat refacuta, ce a fost fantastic. Curbe, asfalt perfect, viteza si priveliste pe masura. Am inceput sa ii dam. Ne simteam fantastic. Dupa 20 km intram pe “autostrada”, ce semana cu un drum national cu o banda pe sens de la noi, in stare foarte buna. Am facut cativa kilometri si ne-am oprit la benzinaria clasica de sat, pentru o pauza. Ne asteptau niste copii voiosi, cu care am incins un mini fotbal si ne-am hidratat pentru drum.

Nici nu am pornit bine, ca am fost incercati din nou, de aceasta data de vreme. A inceput o ploaie torentiala, de genul de care ne era frica ca o sa prindem cat stam in Vietnam. Ne-am tras pelerinele, ne-am spus rugaciunea si am pornit la drum. Pe partea de sus era ok, isi faceau pelerinele treaba, insa pe picioare imi curgea apa direct in pantof. Dupa 10 minute de mers simteam cum imi innoata degetele in pantof si apa rece vine in siroaie. Am zis ca asta e, face parte din experienta, iar zeita Fortuna a fost de partea noastra. Dupa aproximativ 40 minute ploaia s-a oprit si pe jos deja incepea sa se uste. Ne-am dat jos pelerinele si cum era destul de cald afara, vantul de la mers ne-a uscat si pe noi. Pana si pantofii imi erau in stare ok dupa 3-4 ore. Am mai facut o pauza la o carciuma de sat, unde aveau masa de snooker si urma sa intram intr-o zona speciala. Am trecut pe langa dealurile cele mai sangeroase din razboiul din vietnam, printre care si Hamburger Hill. Cunoscand istoria, este un loc cutremurator de traversat. In stanga si dreapta dealurile sunt decojite de la atacurile cu Agent Orange ale armatei americane. Chiar si dupa 45 de ani dupa razboi tot ce creste acolo sunt niste ierburi si arbusti. Stim ca mama natura e extrem de puternica, insa aici distrugerea parca a fost prea mare. Ne-am oprit un pic sa privim dealurile si am continuat. Am parasit valea raului si am intrat pe autostrada QL 9 care duce spre granita cu Laos. Aici iarasi un drum perfect ne duce spre urmatoarea noastra cotitura. Deja aici era plin de camioane care transportau te miri tu ce marfuri catre Laos si cel mai probabil Thailanda. Legendele urbane zic ca pe aici trec camioane incarcate cu caini vagabonzi, ce ajung ca specialitati pe masa in Thailanda. Cert e ca noi nu am vazut asa ceva. Numai tiruri cu bambus sau prelata trasa pe ele.

Pauza ne-am facut-o in oraselul de granita Khe Sanh, unde culmea, nu am gasit un restaurant la cotitura drumului asa ca am facut un tratament cu dulciuri si apa si ne-am pozat cu monumentul comunist de pe marginea drumului.

Si ne-am pornit! Aici urma sa inceapa cea mai spectaculoasa parte a “autostrazii”. Drum cu o banda, jungla in stanga, jungla in dreapta si doar cateva catune pe drum. Absolut spectaculos. La inceput era semi-uscat si ne-am bucurat de asta, insa incet incetisor am inceput sa urcam. Baga a 2-a si top top spre varf. Iar in varf deja eram in nori. Sau ceata se lasase peste noi. In orice caz, noi ne bucuram de fiecare minut.

Spre dupa-masa tarzie si odata cu urcarea in inaltime temperatura se lasa, asa ca in varf de deal ne-am decis sa facem o pauza de luat echipamentul anti-frig pe noi. Ne-am distrat bine, mai ales pe seama lui Luci, care avea sosete groase numai pe culoarea alba, potrivindu-se la fix cu vremea si sandalele lui proaspat achizitionate.

Am continuat fredonand in casca si ne bucuram de peisaj. Ne-am oprit la cateva cascade pe drum, am admirat jungla si flora total diferita fata de ce gasesti pe la noi si ce era cel mai misto: drumul era doar al nostru. pana la drumul pe care am iesit de pe “autostrada” am vazut maxim 3 scutere. Acolo e ca si cum ai fi pe propriul tau teren de joaca. Stau acuma si rememorez drumul si imi imaginez cum era daca m-as fi dus acolo cu TDM-ul meu de acuma. Pfoai! Distractie ca si distractie, dar ne-am speriat un pic cand Calin o ia in fata si il prindem din urma stand deasupra unui sant frecandu-se la ochi. I-a intrat o musca si isi facea griji. Ca norocul, nu s-a inamplat mare lucru. Am trecut si prin cateva catune, unde atmosfera era cam ca si in evul mediu. Copii pe jumatate goi ieseau la drum sa ne faca cu mana, case de bambus fara electricitate si fara alte luxuri cu care noi suntem mult prea obisnuiti. Pun pariu ca oamenii aia trebuia sa parcurga drum bun numai sa isi aduca apa iar mancarea si-o asigurau din agricultura de subzistenta. Asa am continuat pana la lasarea serii.

Incet incet seara se lasa si aveam de luat o decizie: continuam pe autostrada Ho Chi Minh pana la parcul national Phong Nha Ke Bang, cum era planul initial sau coboram pe coasta la Dong Hoi. Drum pana la parc mai era mult, undeva in jur de 100 km de drum de munte iar Dong Hoi era la 60, asa ca am mers pe a doua varianta. Am trecut peste 2 dealuri si eram la coasta. Pe drum am inceput sa avem probleme, mai intai eu, aparent de la mult urcat mi s-a intins lantul si imi tot cadea si trebuia sa ma opresc sa il pun la loc iar Luci avea probleme cu alternatorul. Sub 30 km/h nu ii lumina farul suficient. Mai adaugi la asta si drumul prost si asa era el sa loveasca o vaca ce statea fain frumos in mijlocul drumului. Noroc inca o data de un reflex bun si l-a evitat milimetric. Noi urma sa auzim asta la bere in oras. Eu am mai avut o patanie, cand m-am oprit in jungla sa verific GPS-ul de pe mobil. Deja era intuneric bine, Calin si Luci au venit langa mine sa se uite si ei si dintr-o data vad ca sar amandoi. La cativa metri de minte. Calin ma intreba daca n-am vazut, la care eu: Ce? Cica a trecut ditai gangania cat pumnul pe langa fata mea, probabil ca atras de lumina. Cam atat a fost folosirea GPS-ului pe seara aia. Continuarea a fost calma, in Dong Hoi am gasit un hotel, ca de obicei la 15$ si am mers la niste beri sa calmam spiritele. Luci si-a aruncat sosetele albe ce devenisera gri intre timp si toti trei simteam pe spate drumul lung ce tocmai il parcursesem. A fost o zi foarte buna!

Harta aproximativa:

The post Vietnam, ziua 7: Hue – Dong Hoi (via autostrada Ho Chi Minh) appeared first on Masters Of Adventure.

Dimineata a fost una relaxata care nu anunta mare lucru. Stiam ca va fi o zi mai lejera cu numai 130 de km pana in fosta capitala imperiala, Hue. Ne-am trezit relativ devreme si am luat-o la picior spre oras. Era o zi perfecta pentru motocicleta, soare pe cerul albastru, caldura si restaurantul pe care l-am gasit la o batranica acasa a fost foarte bun.

Moralul era ridicat si am pornit la drum pe la 10:30. Zona Da Nang-ului este una dintre cele mai bine dezvoltate, cu o infrastructura peste media Vietnamului. Drumul pana la trecatoarea Hai Van, atat laudata de cei de la Top Gear, a curs impecabil, fara prea mult trafic si destul de interesant pe langa zgarie norii si podurile din Da Nang. Aceasta trecatoare este destul de interesanta, cum sub muntele pe care il strabati este sapat un tunel pentru traficul de masini si camioane iar motociclistii sunt oblicati sa o ia pe sus. Asta face drumul foarte relaxant, fara camioane lente la urcare sau pericolul de la tot felul de soferi nebuni. Am inceput sa urcam si eram incantati cum vedeam ca Da Nang-ul se face din ce in ce mai mic sub noi asa ca am descis sa tragem pe dreapta la ceva rece si ceva ciudat sa intamplat. Trag intr-o parcare, vine Luci din spate si il intreb unde e Calin. Sun, nu raspunde, nici nu l-am vazut ca m-ar fi depasit si ne punem la un suc sa il asteptam. Dupa 5 minute nimic. Cautam un pic mai jos la o casa, eu chiar ma intorc cam 5 km pana la baza muntelui, nimic. Imposibil asa ceva. Cum se poate sa nu il fi vazut. Unde e? Ne impacam cu ideea si pornim mai departe dupa vreo jumatate de ora pierduti. Pe urcare drumul e din ce in ce mai spectaculos, motoarele mananca curbele si prindem curaj din ce in ce mai mare. Ne lasam serios in curbe si numai zarirea a cate unui peisaj ne mai opreste pentru un shooting.

Ajungem lejer in varf unde este un fel de talcioc ca in varful Transfagarasanului si incepe coborarea, care are curbele mai line si viteza mai mare. Nici pe partea asta privelistea nu e deloc rea. Ne pozam langa niste vaci adormite pe marginea drumului. Aici telefonul primeste semnal din nou si deja taraie. Calin ne suna intreband unde naiba suntem. El deja asteapta jos de jumatate de ora langa semnul mare de Tiger (berea locala) si s-a saturat de mancat biscuiti. Ne bucuram scurt ca totul e ok si tot nu stiu cum a reusit sa ma depaseasca fara sa vad iar pe noi ne asteapta coborarea. Ii dam viteza.

Aici am un mini incident, cum in optimismul meu am inceput sa merg destul de tare pentru ce aveam sub mine si neasteptat, intr-o curba apare o portiune de asfalt cu pietris. Ma speriu instant si las motocicleta sa curga cu o franare usoara pana spre marginea opusa a drumului. Ies complet pe contrasens si ca norocul ca nu vine nimic din fata, asa nefiind obligat sa fac vreo manevra de evitare de dezastru. Drumul ajunge rapid jos, unde ne pozam cu micul golf si podul de iesire din tunel.

Prima parte a drumului spre Hue e foarte distractiv, cum apar cateva serpentine pe niste dealuri si ne lovim din nou de traficul greu al autostrazii AH1, insa cu experienta proaspat dobandita pe munte, ma avant la depasit camioane si turisti fricosi. Dupa cativa kilometri, drumul se aplatizeaza si intram in Hue. Cum e inca zi o luam direct spre cetatea imperiala.

Ceteatea arata ca si o resedinta imperiala, cu o multime de cladiri si complexe ce deserveau curtea regala insa are si o pata neagra, pusa de razboiul din Vietnam pe ea. Defapt mai multe pete. Aici a fost locul uneia dintre cele mai sangeroase batalii intre armata Nord Vietnameza si Americani si urmele inca se vad. Pe undeva pe margine gasesti un mini muzeu in aer liber cu masinarii de razboi americane capturate si afisate de Vietnamezi sub forma de propaganda, insa cea mai cutremuratoare parte este ca pe peretii exteriori inca se vad urmele de gloante din razboi. Nu e tocmai experienta europeana de vizitat castele. In rest in interior atmosfera e de parc mare unde lumea se plimba si se joaca fara prea multe griji.

Dupa turul prin cetate am mancat bine la un restaurant de localnici si am luat-o incet spre zona de hoteluri al orasului. Aici am constatat ca ni s-a terminat gelul de dus, si eu am fost desemnat ca baiatu ce e trimis dupa tigari, asa am coborat pana la supermarket, unde una din angajate aprindea in voie buna un mini foc pe trotuarul din fata magazinului sa isi prajeasca ceva. Nimic anormal I guess asa ca mi-am vazut mai departe de drum. Ce mai e de notat in Hue e numarul impresionant de pesti si dealeri pe scuter. Am fost agasat de cateva ori in plimbarea noastra prin baruri de tot felul de dubiosi, cu tot felul de dume in ei. Seara s-a terminat la o discoteca de localnici, unde noi eram singurii straini, asa ca binenteles ca cei mai beti si mai cu curaj au intrat in modul “Hai sa facem poze cu maimuta”. La inceput a fost distractiv dar cand a revenit acelasi guster a treia oara am zis mai las-o-n fasole de treaba. Partea buna a fost ca fiind loc de bastinasi, preturile erau extrem de mici, apropiate de cele de la supermarket. Seara s-a terminat dupa cateva beri intr-un bar de langa hotel si ne pregateam pentru inceputul marii provocari. Ziua urmatoare intram pe autostrada Ho Chi Minh.

Harta:

The post Vietnam, ziua 6: Hoi An – Hue appeared first on Masters Of Adventure.

Ziua a inceput destul de repede, spre deosebire de celelalte. Dupa cum puteti observa din imagini, vagoanele personalului Vietnamez nu sunt facute tocmai sa dormi pe ele. Altii erau mult mai creativi si au venit cu cartoane la ei astfel dormind direct pe jos, fara complicatii gen bancuta.

Asa ca ne-am pus in tren, aveam 3G pe telefon, baterie externa potenta de la Luci si curiozitatea de a experimenta ceva local. Orele treceau greu, eram rupti de oboseala, desi era noapte, de afara venea caldura si nu se intampla mare lucru. Controloarea a venit agale pe la 4 sa ne ceara biletele si la fel de plictisita a mers mai departe. Parea o fatuca de 16-17 ani, micuta cu tenul perfect. Luci a intrat in vorba cu ea si a jucat mima timp de vreo jumatate de ora. A aflat ca are 32 de ani, lucreaza de vreo 6 ca si controloare si 2 copii acasa. Timpul trecea greu, am tras un pui de somn dureros de vreo 40 de minute si pe la 5 jumate, soarele s-a decis sa rasara peste campurile de orez. Trebuie sa recunosc ca privelistea nu era deloc rea.

Agale intram in Da Nang pe la 8 dimineata. Sarim din tren nerabdatori sa o luam catre Hoi An, dar mai intai trebuie sa ne luam caii. Pe al lui Luci il si vedem stivuit pe acolo pe undeva in depozit, dar ale noastre nu sunt nicaieri. Dam buzna in biroul unui angajat de acolo, suntem redirectionati la un tip plictisit, ala ne trimite inapoi la primul birou, aia de acolo nu intelege nimic, apare tipul si pune mana pe telefon. Aflam cu stupoare ca doua motociclete s-au dus la urmatoarea statie si trebuie sa asteptam pana la 12:30 sa se intoarca. Dupa ce suntem rupti de oboseala, ne cam loveste chestia asta. Decid sa aplic tehnicile zen si ma duc spre o cafenea de langa gara sa ne racorim cu ce apucam. Luam si micul dejun, care nu e unul prea bun astazi si asteptam sa treaca orele. La 12:30 ne prezentam si ne primim motoarele. Iesim nervosi din gara si cumparam cate un litru de benzina la sticla, dar motorul lui Luci nu porneste. Ca noroc este un mecanic acolo, care ii schimba bujia si dintr-o data prinde viata. Ne pornim la drum si nu facem 3 intersectii, ca mie imi moare motorul. Nu mai are viata. La nimic nu reactioneaza! Impins, suturi, scuipat, nimic. Cu oboseala in mine si disperat ma pornesc sa imping motorul pana la mecanic. Baietii o iau inainte si ma asteapta acolo. Ajung acolo si tipul imi dreneaza o parte din benzina si imi schimba bujia. Aparent cacatii de la prima gara ne-au turnat apa in rezervor si de aia am intampinat mari probleme cu pornirea. Nervos pornim spre Hoi An. Se simtea tensiunea in aer. Atata timp nedormit afecteaza ostilitatile. Gasim o pompa la care alimentam si in 20 de minute intram la Hoi An. Decidem sa nu pierdem vremea cu cautatul de hotel si mergem direct la cel la care am stat in 2013, care nu e prea rau.

Odata cazati, am sarit direct in paturi, fara prea multa vorbarie. Dupa 3 ore eram sus si gata de mers la plaja. Eram super relaxati dupa somn, apa era calda si distractia era in toi. Calin si-a exersat skillurile de negociator cu o localnica, care ii cerea 20$ pe niste crema de soare, dar investitia noastra era in bere. Dolar dupa dolar se ducea in aceasta minunata licoare.

Am revenit bucurosi la hotel, unde am zis ca testam si bazinul, daca tot e un loc atat de exclusivist. Calin ne-a predat front-flip-ul si back-flip-ul, ce iesea din ce in ce mai bine la elevi, dar am fost intrerupti de privirile ingrijorate aparute la geamurile de la parter si pana la urma a paznicului care a pus stop petrecerii. Ne-am mutat in oras, unde am dat o tura in centrul istoric, facand fericiti niste elevi facand poza cu ei, mai apoi stabilindu-ne la una din barurile cu luminite multe pentru mai multa bere.

Hoi An-ul este recunoscut pentru croitoriile sale. Poti sa iti faci un costum in 2-3 zile de o calitate foarte buna la un pret super decent. Dupa baute am dat o tura prin oras sa vedem care sunt ofertele, insa cum era liniste, aproape de miezul noptii ne-am retras la hotel.

Harta:

The post Vietnam, ziua 5: O gara langa Qui Nhom – Hoi An appeared first on Masters Of Adventure.

Am dormit bine si deja incepeam sa ne obisnuim cu ritmul de trezire pe la 8-9 dimineata si pornit la drum. Totusi inainte de pornire Luci a trecut pe la plaja pentru un shooting photo si dupa ce a revenit am pregatit motoarele si am cautat o taraba unde sa luam un mic dejun consistent. Ne-am sfatuit care ar fi cea mai buna varianta si am zis ca mergem direct la Hoi An, care era la aproximativ 500 km distanta. Oameni ambitiosi, ce sa zic. Presupuneam ca din moment ce suntem pe plat si drum aproape exclusiv de coasta, viteza medie va creste spre undeva la 60 km/h si in 9 ore o sa fim la destinatie. Asa ca da, aveam nevoie de un mic dejun consistent. Am ales o supa Pho, la o doamna batrana, supa traditional vietnameza, ce seamana cu supa de pui de pe la noi, cu mai multe ierburi si servit la alegere cu carne de pui sau vita. A fost excelent, fiecare luand o portie viking.

Drumul a inceput lejer, cu un cer albastru si soare insotindu-ne in primii 50-60 kilometri, insa treptat treptat a inceput sa se innoreze si sa bata vantul. La un moment dat batea chiar tare, din lateral, din stanga (uscat) spre dreapta (mare). Nici nu mi-am dat seama cat de tare sufla pana cand am trecut in spate si radeam in casca mea cum Luci si Calin erau aplecati bine de tot spre stanga pentru a contracara vantul. Da, asa se mergea in linie dreapta. Parea sa fie un  numar de echilibristica bine exersat, poate pentru a impresiona gagicile de pe marginea drumului. Nici traficul nu ne prea ajuta. Eram pe “autostrada” AH1, cea care face legatura dintre nord is sud si unde trece majoritatea traficului de marfuri si persoane. Si cu motoarele noastre de 110 cmc, depasirile erau foarte grele, cum camioanele mergeau in zona 40-60 km/h si venea mult trafic din fata. Am invatat repede de la localnici ca depasirile se fac pe dreapta, insa asta necesita un skill aparte, cum de cate ori intrai langa un camion, vantul nu mai batea si trebuia sa te echilibrezi la loc in plan vertical pentru o perioada scurta de timp, ca mai apoi sa iti revii la pozitia aplecata, odata ce ai terminat depasirea. Era obositor si deja dupa vreo 2 ore eram satui. Am tras pe dreapta pentru un peste, unde am cunoscut un vietnamez ce a lucrat in Germania o perioada si acum a revenit in tara lui natala. Ne-am continuat drumul pe vant, care in aproximativ o ora nu se mai simtea, cum intram intre niste dealuri care ne protejau. Aici Luci a intrat in mod turbo si a luat-o la goana, enervat de prea multe camioane. Bine ca nu s-a intamplat nimica asa ca am tras in Qui Nhom pe la 4 dupa-masa. Aici am facut schimb de ulei, dupa care Luci a ramas in pana prostului, si-a impins motorul pana la benzinarie, iar dupa ziua lunga am decis sa o luam spre plaja pentru o baie.

Spre deosebire de Nha Trang, aceasta statiune era de turisti, dar total vietnamezi. Noi eram singurii straini pe plaja aia. Lumea ne privea si zambeau. Ne-am facut baia, am dat un volei cu localnicii si incet incet am inceput sa simtim oboseala zilei. Am intrat intr-un local sa ne racorim cu niste ice coffee vietnamez, insa spre surpriza noastra, chelnerita habar nu avea de engleza. Asa ca am aratat cu degetele vreo 5-6 chestii din meniu sa ne aduca. Oricum totul era super ieftin asa ca why not. Cum stateam acolo deja incepeam sa ne afundam in scaune si cheful de drum era minim. Am platit nota, Luci s-a pozat cu fetele de acolo si ne-am tarat pana la marginea orasului.

Pe cand am iesit din oras era deja intuneric bine, si noi inca nu ne testasem motoarele pe noapte. Si nu era prea bine. Luminile erau execrabile, doar cat sa fii vizibil pe drum si sa bata un pic in fata. Puteam merge cu ele max 40-50 la ora si daca venea ceva din fata de-abia mai vedeai ceva. Simteam ca nu se poate asa, nici macar 100 km, asa ca am tras pe dreapta in primul loc mai lat. Luci vine driect la mine si imi zice: “Daca vrei sa continui in conditiile astea esti nebun. Eu ma duc sa caut un hotel.”. Ma uit la Calin si suntem toti de acord ca e prea periculos. Ne gandim un pic ce optiuni avem. Trebuia sa ajungem la Hoi An, la 250 km distanta. Aici ne-a venit ideea sa incercam ceva inedit. Ca si cei din Top Gear sa ne urcam motoarele in tren pana in Da Nang si sa calatorim ca localnicii, daca pretul e ok sau sa stam la un hotel, daca nu. Cautam cea mai apropiata gara pe harta si ne prezentam pe la 8 la ghiseu. Va dati seama ca nimeni nu vorbea engleza acolo. A trebuit sa negociem pretul biletelor prin telefon cu cineva de la Hanoi, care nu vorbea nu stiu cat de bine engleza. Dupa vreo jumatate de ora aveam bilete, 15$ de caciula + motor, pana in Da Nang. Ne ducem sa predam marfa la functionarii de acolo si dupa inca jumatate de ora de mima si rasete avem motoarele predate. Partea proasta era ca rezervoarele trebuiau golite, iar noi le umplusem in urma cu 20 km.

Afara deja se stransesera copiii satului sa vada strainii cum se chinuie la mima si se distrau copios pe seama noastra.

Noi am mers la drumul principal sa gasim o cina, insa de data asta nu am fost asa norocosi si am dat peste o zeama asa si-asa iar dupa asta ne-am retras la bodega satului pentru a urmari cupa mondiala. Nu am apucat sa vedem tot meciul, ca urma sa ajunga trenul asa ca ultimele minute le-am vazut la gara. Acolo a trebuit sa negociem cu paznicul pornirea televizorului, care mergea sau pe mute sau cu sunetul la maxim, trezind toata lumea care se relaxa prin camera de asteptare. A aparut el tantos dupa vreo 3 minute cu telecomanda, dovada suprema ca el era sef pe acel domeniu.

S-a terminat meciul si la 10 minute, trenul sosea agale cu ceva intarziere. Noi am vazut ca motoarele ne-au fost incarcate si am sarit si noi in vagon, la minunata clasa 2 sau 3 sa ne petrecem o noapte pana in Da Nang, pe niste scaune de lemn. A fost o zi lunga si noi nu eram foarte fresh, cum va puteti da seama din poza, dar aventura cu trenul Vietnamez dadea sa inceapa.

Harta:

The post Vietnam, ziua 4: Nha Trang – O gara langa Qui Nhom appeared first on Masters Of Adventure.

Ziua a 3a a inceput usurel, cu un mic dejun simplu luat la hostel, dupa o noapte grea la meci si regrete exprimate, mai ales de Calin, in timpul noptii. Cand am iesit picura usor, fapt ce ne-a speriat un pic iar Calin s-a dus sa gaseasca un mecanic care sa ii lipeasca numarul la loc. Nu a gasit o solutie, cum intreaga piesa de plastic s-a rupt asa ca a ales solutia logica de a-l lega de rucsac. S-a intors si cu o pelerina super smechera, sa fie protejat bine de ploaie, care in ziua aceea nu a mai venit.

Iesirea din Da Lat a fost anevoioasa, fiind aglomerata si pe un drum de tot rahatul, insa odata iesiti, am dat peste asfalt perfect. Portiune pe care cei din Top Gear au laudat-o atat de mult. Si intr-adevar, druml a livrat, Curbe, asfalt lin, peisaj pitoresc si cascade pe marginea drumului. Am stat foarte mult timp facand poze si filme prin zona. Iar cand era de urcat pe motor, a fost o placere.

Incet incet ne-am croit drumul spre vale iar in cateva zeci de kilometri eram deja la campie, cu briza marii in freza. Avansam bine si eram deja la intrarea in Nha Trang, insa traficul devenea greu. Multe semafoare, multe motociclete si camioane si mai mult stres. Ma uit in oglinda si nu il vad decat pe Luci. Asteptam un pic si apare Calin. Ii cazuse lantul. Asta s-a repetat de cateva ori, pana cand s-a intamplat sa cada fix in fata la un service. Se uita omul nostru, in prima faza incearca sa duca roata din spate mai inapoi, dar era deja la maximum. Apelam la metoda mai neortodoxa de a scurta lantul.

Dupa 20 de minute si 4$, suntem gata de drum si intram victoriosi in Nha Trang. Atmosfera de Mamaia, bulevarde late, meniuri in multe limbi. Ne gasim o camera langa locul unde ne-am propus original sa stam dar era plin si plecam la plaja. Balaceala multa si voie buna iar seara ne rasfatam cu o iesire in oras. Ca si coincidenta, ne ajuta Foursquare cu un restaurant japonez foarte bun. Mancam omenos si pe cand terminam, parca nu e mare miscare in oras, asa ca parcam pentru somn.

Harta:

The post Vietnam, ziua 3: Da Lat – Nha Trang appeared first on Masters Of Adventure.

Tragand concluziile zilei anterioare, am decis ca de data asta sa facem lucrurile asa cum trebuie si sa ne trezim din timp. La 8:30 ceasurile au sunat, noi nu am protestat, ne-am zvarcolit in pat dar la 9 eram deja afara. Am mers la benzinarie sa facem plinul (adica de la butoiul de benzina de vis a vis) si observand ca Luci a facut pana, am decis sa facem prima revizie la motoare. Am lasat motocicletele la mecanicii de la colt pentru schimbul de ulei iar Luci a decis sa faca o investitie majora de 15$ pentru a-si repara pornirea de la buton. Profitand de timpul liber, am decis sa mergem la plaja, care era la 50m de la casa mecanicului. Imaginea n-a fost rea deloc:

Ne-am prostit un pic pe acolo, Calin s-a murat pentru prima data in mare si am baut o berica. Ne-am intors dupa o vreme ca sa gasim motocicletele inca neterminate asa ca am asteptat jumatatea de ora mancand ceva de la doamna de langa.

Motocicletele erau gata, ne asteptau serpentinele. Am pornit bine si kilometrii treceau repede. Pana cand am ajuns la poalele muntilor. Acolo ne astepta un snur de asfalt, lat cat o masina, pe care circulau si autobuze. Am pornit un pic reticient, la fiecare curba mai ascutita dand un claxon, stiind ca nu am prioritate de marime, asa cum se obisnuieste aici. Am prins gustul repede, asa ca eu si Calin am inceput sa ne jucam pe serpentine, facand un mini concurs pana sus. A castigat el, avand mototorul setat in modul sport in carburator.

Sus in varf deja eram bine in zona de plantatii de cafea. Ne-am oprit sa il asteptam pe Luci si sa savuram o cafea locala. Cafeaua in Vietnam e ceva senzational. Sunt pe locul 2 in lume ca si cantitate exportata, daca ati consumat ceva de Nestle, sunt sanse bune sa fi fost cu cafea din Vietnam si calitatea la fata locului e ceva nemaintalnit. Eu, care nu beau cafea aproape deloc, am reusit sa dezvolt o mini dependenta. Asa ca batranul din varful dealului a adus niste cafea din fundul gradinii, cam la fel cum te serveste bade Ion cu niste palinca la noi in Ardeal.

Ii dam drumul mai departe si serpentine din nou. Curbele vin din ce in ce mai repede si noi ne lasam din ce in ce mai tare. La un moment dat ma desprind si nu vad pe nimeni in oglinda retrovizoare. Opresc la o terasa de bambus si astept. Si astept. Si nimic. Dupa 20 de minute apare Luci cu Calin, venind agale. Azi a venit randul lui Calin la cascadorii. La o curba nu s-a lasat suficient, s-a speriat si a iesit pe pietrisul de pe margine dar a avut prezenta de spirit, a lasat motorul sa curga in sant iar el a sarit pe niste liane de pe pietrele care margineau drumul. Ca norocul ca nu a fost pe partea cu parapetii. Luci radea cu pofta. Zice ca a ajuns la locul accidentului, au scos motorul din sant, au constatat ca singura paguba e numarul de inmatriculare e rupt si Luci deja dadea sa plece. Dar Calin inca tremura de la socul deraiarii. Si atunci i-a zis “Stai un pic, sa treaca adrenalina”. Ne-am distrat copios de tot incidentul povestit la tereasa de bambus.

Dupa ce am coborat dealul, drumul a devenit mai usurel, serpuind usor printre sate, intrand in Da Lat pe o autostrada, care desi era interzisa motociclistilor, noi am mers pe ea. Acest oras are un aer foarte european. Se vede ca era locul preferat de francezii proprietari de plantatii. Acolo am tras pe dreapta in centru, unde am luat o masa copioasa.

Restul serii a fost relaxata. Am gasit un hostel unde am stat in camera cu 3 gagici, una din ele avand talentul special de a putea face spagatul pe doua paturi supraetajate si am mers la un local sa vedem cum Australia isi ia o bataie de la Olanda. Eu mi-am facut tunsoarea de Vietnam, ca si prima data cand am fost. Am optat pentru o creasta de data asta, ceea ce a fost destul de dificil de explicat pentru doamna de la frizerie. Pe langa asta am mai luat o teapa de 5$ cu niste fructe uscate, care nu au fost bune de nimic.

Harta:

The post Vietnam, Ziua 2: Mui Ne – Da Lat appeared first on Masters Of Adventure.

Dupa noaptea lunga din ziua precedenta, ne-am propus sa ne trezim la 10 si sa plecam pe la 11. Vezi sa nu. Ne-am trezit la 12 si am pornit la 14. Cand ne-am trezit, ne-am si demoralizat un pic, cum picura afara. Nu este cel mai frumos mod de a ne incepe calatoria, insa norocul a fost de partea noastra si s-a oprit repede si la fel de repede s-a si uscat. Am inceput cu un mic dejun rapid si cumparatul ultimelor chestii pentru drum. La ora 2 eram gata de drum, cu tot cu shootingul foto de dinainte.

Ne pornim! Spiritele sunt sus. Incepe serpuitul prin traficul de Vietnam. Ajungem repede la intrarea pe “centura”, care o taie prin centru, insa trece un tip localnic pe langa noi ce gesticuleaza cu ambele mainile in mers pe motor aratand in spate. Tragem pe dreapta si asteptam. Luci a avut probleme cu pornirea de pe loc si ii tot moare motorul mai ales la semafoare, mai pui pe langa asta ca are greutati cu pornirea motorului, nu ne prea ajuta cu avansarea. Dupa o ora am facut 25km. Drumul este perfect, sunt benzi dedicate motocicletelor, insa de-abia ne obisnuim cu ele si traficul este cam haotic. Depinde pe cine intrebi. Eu am experienta Clujului pe scuter, Luci are la activ doar cateva ore in poligon, iar Calin pare in apele lui. Drumul drept nu e “dusman” pentru niciunul din noi. Facem o pauza sa vedem cum e. Luci deja se indragosteste de calul lui.

Mai megem un pic, si gasesc niste tarabe cu piese moto, ocazia perfecta sa imi iau oglinzi noi, cum cea din stanga nu vrea sa imi stea de nici o culoare intr-o pozitie in care sa ii vad pe baieti si e destul de stresant. Autostrada devine drum normal cu o banda pe sens si camioanele sunt cam aproape. Trebuie sa tinem aproape sa nu patim ceva.

Ca sa fie platoul de experiente full, se si porneste ploaia torentiala la vreo 60km de Ho Chi Minh. Repde am mai gasit o bodega la marginea drumului ce vindea inghetata, sucuri, apa si pelerine de ploaie. Ne-am luat fiecare, eu optand pentru cea oficiala Honda, in ton cu motocicleta de sub mine. Dupa jumatate de ora, ploaia se mai domoleste si o luam la drum. Traseul a fost fara istoric pana spre inserate. Merg in fata, privesc in oglinda si il vad numai pe Calin. Incetinesc, il astept si ne oprim. Dupa 2 minute trece iarasi un localnic ce gesticuleaza disperat. Ne intoarcem si Luci e inconjurat de vreo sase Vietnamezi, care il stropesc cu apa, il bat de praf si il trateaza. Ne apropiem si e un pic murdar pe o parte si zgariat la genunchi, dar macar sta in picioare. Cica o femeie cu copil a facut o manevra sinusoidala inainte de un semafor pe rosu, ce l-a confuzat la maxim pe Luci si singura manevra de franare a fost tranta pe jos. Bine ca nu s-a rupt nimic, motorul mergea, localnicii pansau de zor la rani si in 20 de minute am fost la drum din nou. S-a intunecat, dar avansam constant. Ajungem si la Phan Thiet, localitatea de dinainte de Mui Ne si la Luci i se opreste motorul. A facut pana prostului. Ciudat, pentru ca eu si Calin inca aveam ceva in rezervor. Cu ocazia asta ii gasim porecla motorului: Setila. Eu merg cu un flacon de apa minerala sa caut benzina, insa fiind tarziu cam totul era inchis. Ca noroc la la benzinaria din centru, baiatul ce lucra acolo isi lua cina peste drum. A venit si a deschis pentru mine si imi umple flaconul. Ma intorc la baieti, si ne mai tragem sufletul un pic.

Am pornit la drum pentru ultimii 10 km. Ajungem in statiune insa e cam gol, doar cate un turist pierdut, dar totul gata sa fie inchis. Avansam catre satul de pescari si norocul ne este cu cupa mondiala. Gasim niste localnici la carciuma satului, piliti bine, care in 3 minute ne gasesc o doamna ce ne da o camera de 3. In 10 minute ne aruncam lucrurile si ne alaturam localnicilor la meci. Stiau baietii de Hagi si povestim prin semne in restul serii. Facem o mega consumatie de vreo 15$ toti trei si ne culcam. Ziua urmatoare ne asteapta plaja.

Harta:

The post Vietnam, Ziua 1: Ho Chi Minh City – Mui Ne appeared first on Masters Of Adventure.

Iesim din terminal, incepem sa transpiram de la aerul umed si cald. Erau 32 grade C afara. Negociem un taxi si ajungem la hotel. Sarbatorim cu o bere.

Dupa o noapte de petrecere, ne regrupam la un mic dejun copios si o luam in cautare de anunturi, dar nu inainte de a ne cumpara cartelele de Vietnam. Am folosit providerul Vinaphone, ce s-a dovedit foarte bun ca si semnal de-a lungul intregului vietnam. Aproximativ 10$ cartela. Am notat niste numere de telefon de pe craigslist si am dat turul hostelurilor.

Mai intai ne-am inalnit cu o Australianca care vroia 300$ negociabil pe motocicleta ei. Noi fiind Est Europeni nu am putut sa nu negociem cu ea, ultimul pret fiind de 280$. Insuficient! Mai departe ne-am intalnit cu un vietnamez care avea 2 motociclete de dat la 250$ si nu vroia sa lase nicicum din pret. Erau decente, dar stiam ca putem mai bine. Mai erau niste motociclete ce pareau foarte ingrijite de vanzare de la un expat care avea un bar englezesc in zona turistica, insa acelea costau 350$. Dupa aceea ne-am intalnit cu un belgian de pe craigslist. Belgianul meu! Avea motorul la vanzare cu 200$. In drum spre hostel s-au mai aciuit la noi niste baieti care aveau la vanzare motoare in aceeasi curte. Pana la urma am ajuns sa testez 4 motoare din care 3 le-am luat. Great success! Eu cu 175$, baietii cu cate 200$. Partea grea era rezolvata.

Restul dupa-mesei am petrecut-o cautand echipament. Ghiozdane, elastice, tricouri, ahm…esarfe iar seara am trecut prin niste locuri faine din Ho Chi Minh City. Mai intai am urcat la o bere in turnul Bitexco si dupa aia am trecut pe la primarie, de unde si-au dat startul cei de la Top Gear.

Restul serii l-am petrecut la obisnuita bere si pachetele de primavara. Calin s-a scarbit inca de pe acuma de pisica de mare afumata si a jurat ca nu isi mai cumpara in viata lui. Ca niste oameni responsabili, ne-am culcat la 4, ca stiam ca ne asteapta un drum lung ziua urmatoare. Stiam ca va fi bine, moralul era sus si eram pregatiti. Oare?

The post Vietnam, Prolog appeared first on Masters Of Adventure.