In Februarie 2015 am facut o calatorie in Islanda si desi am fost precauti si ne-am documentat unele intamplari ne-au luat prin surprindere (la modul negativ).

In cele ce urmeaza as vrea sa relatez cateva aspecte esentiale care trebuie luate in calcul atunci cand vrei sa mergi in Islanda.

1. Motivatia

De ce vrei sa mergi in Islanda?

E o intrebare fundamentala care poate sa anuleze calatoria inainte ca ea sa inceapa. Daca unicul motiv e pentru a vedea Aurora Boreala atunci s-ar putea sa fiti dezamagiti (Vezi postul de aici)

Daca e doar pentru a vizita Islanda cu peisajele ei naturale superbe. caii pufosi si a cunoaste mai indeaproape cultura Islandeza atunci nu o sa fiti dezamagiti.

2. Alegerea traseului

Islanda e renumita pentru pentru peisajele ei naturale superbe.

Dau cateva exemple:

SeljalansfossIslanda
Seljalandsfoss (Photo by Alex Mahu)
JokursalronIceLagoonLarge
Jokursalron (Photo by Alex Mahu)

 

Aurora over Kirkjufell, Iceland
Aurora over Kirkjufell, Iceland

 

SvartifossSummer
Svartifoss
Reynisfjara (Photo by Alex Mahu)

Majoritatea dintre atractiile naturale sunt usor accesibile, deci ar fi un mare pacat in a sta doar in zona capitalei.

O tura faina, daca aveti mai mult timp la dispozitie (gen 2 saptamani), ar putea fi un road-trip in jurul Islandei cu masina.

IcelandRingRoad

Daca aveti mai putin timp, gen 10 zile, mine merita vazuta zona de sud-est.  Un mini-tur al ei ar arata ceva de genu:

Harta Calatorie Islanda 2015

3. Transport

Din Romania se poate ajunge pe aeroportul principal Keflavik (langa Reykjavik) in mai multe moduri.

O varianta, pe care am ales-o noi, e ruta Cluj-Napoca -> Luton (Wizz-air low-cost) dupa care Luton -> Keflavik (Easyjet low-cost). Varianta asta ne-a costat ~340 de EUR de persoana, dus-intors, cu bagaj de cala si cu legaturi bune (~3-4h asteptat intre zboruri).

Alte variante posibile erau prin Basel, unde biletul Cluj-Basel costa doar ~100 de lei fata de ~300 Cluj-Luton, insa nu erau legaturi bune, deoarece nu zbura avionul in aceeasi zi spre Keflavik.

Odata ajuns in Islanda sunt doua variante de a ajunge in Reykjavik. Autobus care costa vreo 10-15 euro, sau masina de car rental.

Un lucru care poate fi decisiv in alegerea aceasta e faptul ca in Islanda nu sunt busuri care sa circule regulat in afara capitalei. Asta inseamna ca daca nu inchiriezi masina esti blocat la zona capitalei ceea ce e pacat deoarece dupa cum ziceam, zonele naturale faine sunt in afara capitalei.

Pentru masina de car rental sunt multe companii care  pretul mediu la un SUV iarna era de ~560 de euro pe 8 zile. La 5 persoane iese la 112 euro de persoana ceea ce e rezonabil. La masini mici e mai ieftin insa orice ai alege recomand iarna o masina cu tractiune integrala. Drumurile arata slab curatate fata de Romania deoarece conditiile meteo sunt de asa natura incat acuma le curata si in cateva ore sunt la loc. Asta se intampla fiindca bate vantul f. tare pe coasta si sufla zapada pe ele.

Daca ai mare grija si nu circuli prin furtuni si mergi vara, atunci in teorie ar fi ok si masina mica. In Islanda intr-adevar nu toata lumea are SUV, insa daca esti luat prin surprindere de o furtuna s-ar putea sa ai probleme. Localnicii au grija sa nu circule pe vreme rea si sunt ok, insa cand esti turist si trebuie sa ajungi la urmatoarea cazare din urmatorul oras nu ai tot timpul flexibilitatea de a sta pe loc. Cineva mi-a povestit ca la rafale de vant puternice (peste 200 kph) masinile mici sunt uneori bagate in sant pe marginea drumului deci mare grija la vreme.

4. Cazare

Cazarea iarna in Islanda costa intre 90 si 170 de lei pe camera dubla. Am folosit booking.com ca de obicei, insa am avut o surpriza neplacuta in a doua si a patra seara.  In a doua seara, am ramas blocati 7h in masina (vezi povestea aici). Tanti de la cazare nu raspundea probabil pentru ca liniile de curent erau rupte in toata zona de la furtuna. Am fost salvati de un echipaj de interventii care nici macar cu tancul lor de masina nu au putut sa ne duca la cazarea noastra, deoarece era pe un drum lateral pe care s-a depuz un strat f. gros de zapada de la furtuna. Ne-am trezit la alta cazare unde proprietarul a fost foarte de treaba si nu ne-a luat bani. In schimb la prima cazare m-am trezit cu -180 de euro pe card (rezervasem pt 5 persoane). Cei de la booking support nu m-au ajutat cu nimic. Au povestit de mai multe ori cu tanti care a zis ca nu o intereseaza si ca daca mai mergem in Islanda o sa faca ceva frumos pentru noi… Mdah.

Lectia de invatat de aici, pentru mine, e sa nu rezervi pe booking niciodata de pe un card care are bani pe el. Asta pentru ca unii au un simt al corectitudinii destul de ciudat.

In seara 4 am ajuns la o alta cazare cu o zi mai tarziu decat se putea din cauza unei furtuni. (Sunt f. frecvente in Islanda). La cazarea respectiva aveam 2 nopti. Nenea a zis ca nu poate sa ne ia banii doar pe o singura noapte, insa ce poate sa faca e sa ne dea 2 nopti daca vrem. Bineinteles ca nu puteam, fiindca urma alta cazare in urmatoarea noapte. Ca “norocul” insa a fost alta furtuna si a trebuit sa ramanem inca o noapte. Tanti de la cazarea urmatoare a fost de treaba si ne-a lasat sa anulam gratis cazarea.

Deci grija mare la cazari. Se poate intampla frecvent, din cauza furtunilor, sa nu poti ajunge la cazare si atunci sa ai o rezervare la cineva care e intelegator e foarte important. Booking.com nu’s foarte ok la faza asta deoarece nu te lasa sa pui comentarii negative decat daca chiar ai stat la cazare. Daca n-ai stat nu-i intereseaza si nu te lasa sa pui comentarii. Tripadvisor mi s-a parut mult mai ok la faza asta si recomand de citit si acolo reviews la cazari.

5. Mancare

Mancarea mi s-a parut foarte scumpa in Islanda. (Exemplu: 10 euro sharoma in Reykjavik, 20-50 de euro o masa pt o persoana la restaurant). Asa ca am subzistat cu sandwiches si provizii de la supermarket o mare parte din excursie.

6. Prognoza vreme si prognoza Aurora

Prognoza oficiala e pe site-ul: http://en.vedur.is/

E important de stiut sa citesti prognoza. Vremea de pe prognoza e mult mai schimbatoare asa ca nu fiti prea optimisti cand vine vorba de vreme si daca vedeti o viteza a vantului peste 25 m/s, aia e furtuna si sunt sanse mari sa nu reusiti sa faceti pasajul respectiv de drum, in special daca e iarna.

Ce se intampla in cazul respectiv: vantul bate zapada cu viteza uriasa si creeaza un efect de “oala cu lapte”. Practic nu vezi la 2 metri in fata ta, nu vezi in stanga si nu vezi in dreapta deoarece geamurile ingheata si sunt acoperite cu zapada in 30 de secunde dupa ce le-ai curatat. La fazele astea lumea sta in coloana si poti fi blocat chiar si o zi si o noapte.

In plus, la viteza respectiva  vantul arunca cu pietricele si nisip in masina. Ca efect vopseaua, farurile, geamurile laterala, si jentile se vor face mate dupa o furtuna de genu. Deci va trebui probabil sa re-vopsesti masina (noi am patit-o).

Tot pe site-ul lor oficial este o sectiune de Aurora forecast care are o acuratete de 30 de minute si care se schimba adeseori din putere aurora “5” in “0” in cateva minute.

Dupa cum ziceam si in ziua in care am vazut aurora sunt mai multe conditii pentru a o putea vedea:

  • Sa nu fie noros deoarece aurora e deasupra norilor.
  • Sa fie noapte. Vara sunt zile polare foarte lungi deci sansele de a o vedea sunt f. mici.
  • Sa fie explozii solare (fenomen care nu se poate prezice sau controla)
  • Sa nu fie luna plina deoarece multa lumina atenueaza vizibilitatea aurorei.

Deci pe scurt, daca pentru asta mergeti, merita de mers cand nu e luna plina, si sa aveti norocul la o fereastra cu vreme buna si explozii solare.

7. Costuri Estimative

Noi am dat aproximativ 800 si ceva de euro de persoana pentru 10 zile cu tot cu bilet de avion, cazare, masa, masina inchiriata, etc. +700 de euro de persoana pentru ca am avut ghinionu sa distrugem masina de car rental intr-o furtuna.

8. Alte observatii

Merita de luat bere si alcool din aeroport la aterizare, pentru ca nu se vinde in supermarketuri ci doar la puncte autorizate care nu se gasesc prin orasele mici.

Merita de luat o cartela de telefon cu internet din aeroport la aterizare. Costa 10 euro si se lua chiar de la caseria supermarketului din aeroport de unde am luat si berea. Ne-a ajutat la sunat la cazari, la booking, sa consultam vremea prin pustietate atunci cand parea ca se inrautateste, etc.

Nu e necesar pasaport, se poate intra in Islanda doar cu buletinul.

8 thoughts on “Cum planuiesti o calatorie in Islanda

  1. Spune-mi te rog, nu ti-a cerut Pasaportul nici la dus (aeroport/cazare / autorități / închidiere mașină etc.) nici la ședere, nici la întors ?

    Eu am un pașaport temporar cu expirare pe 13.08.2016 si as vrea sa merg 17-24.04.2016 – e OK sau e o probabilitate să-mi distrugă mica vacanță acest aspect. C.I. e ok – abia mi-am facut in Feb 2015.

    Multumesc!
    B

    1. Am avut asigurare insa furtuna nu e acoperita de ea, altfel ar da faliment firmele de asigurari de acolo. Alternativa era sa bagam masina in parapet si in cazul acesta se rezolva pe casco.

Leave a Reply to Mitranescu.ro Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>